30 oct. 2015 | 16:12

Volkswagen are o nouă strategie pentru recucerirea publicului

ENTERTAINMENT
Volkswagen are o nouă strategie pentru recucerirea publicului

Cei de la Volkswagen și-au revizuit strategia pentru 2018 și acum vin cu un nou plan prin care speră să recâștige încrederea publicului și să ajungă lider mondial în industria auto.

Volkswagen ar fi trebuit să construiască un SUV cu șapte locuri pentru piața din Statele Unite, ca parte a planului „Strategia 2018” care consta în devenirea celui mai de succes brand auto din lume. Visurile celor de la Volkswagen au fost năruite odată cu izbucnirea scandalului Dieselgate, iar acum încearcă să se repună pe picioare.

Acum câțiva ani, Volkswagen anunța „Strategia 2018”, care prevedea ca până în anul 2018 compania să aibă toate lucrurile în ordine. În 2010, planul era să investească o sumă exorbitantă în creșterea producției și în dezvoltarea unui nou model care ar fi trebuit să propulseze brandul Volkswagen către poziția de lider mondial.

volkswagen

Din păcate, toate planurile celor de la Volkswagen au s-au dus pe apa sâmbetei atunci când s-a aflat de faptul că aceștia au înșelat testele de emisii cu ajutorul unui software. Scandalul afectează 11 milioane de autoturisme diesel vândute în întreaga lume, iar Volkswagen trebuie să repare situația. Pentru asta, brandul auto trebuie plătească sume impresionante, care totuși nu se ridică la nivelul celor pe care doreau să le investească în strategia pentru 2018. Deși nefinalizată, până acum Volkswagen a investit 70 de miliarde de dolari în „Strategia 2018”.

Acum, CEO-ul Volkswagen, Mathias Mueller, a anunțat un nou plan, denumit „Strategia 25”. Prin acesta, compania nu dorește să renunțe la construirea SUV-ului cu șapte locuri, iar, mai mult, aceștia susțin că se vor pune accentul pe calitate, nu pe cantitate, atunci când vine vorba de viitoarele modele Volkswagen.

În ceea ce privește scandalul Dieselgate, Muller promite că va rezolva situația celor 11 milioane de mașini cât mai curând posibil, acesta luând în serios investigația scandalului, care este încă în curs de desfășurare.

Detaliile strategiei pentru 2025 vor fi puse la punct în cursul lunilor care urmează, iar, potrivit celor de la Jalopnik, ne așteptăm să auzim mai multe despre planul celor de la Volkswagen vara viitoare.