Cum folosești Google Maps offline pe iPhone și Android
Google Maps continuă să fie una dintre cele mai populare soluții de navigație, iar folosind Google Maps offline nici măcar nu mai aveți nevoie de internet.
Dacă ați folosit un smartphone pentru a ajunge dintr-un punct A într-un punct B în ultimii câțiva ani, indiferent dacă este vorba de un iPhone sau Android, sunt șanse semnificative să fi apelat la Google Maps. Serviciul de navigație al celor de la Google este foarte bine pus la punct, beneficiază de actualizări regulate și incorporează un amalgam de funcții interesante, care nu sunt foarte evidente la prima vedere. Printre acestea se numără, de exemplu, avertizările vizuale pentru trafic. Astfel, dacă mergeți cu mașina printr-un număr semnificativ de orașe din România, știți exact ce bulevarde trebuie să ocoliți în următoarele câteva minute.
Cel mai mare handicap al utilizatorilor de Google Maps consta în necesitatea unei conexiuni permanente la internet. Dacă atunci când erați pe teritoriul României, traficul de date oferit de operatorul de internet ar fi putut fi suficient pentru un traseu relativ scurt, în momentul în care ieșeați din țară, același Google Maps putea fi, fără eforturi prea mari, motivul principal pentru o factură fabuloasă la telefon.
Din fericire, odată cu trecerea timpului, inginerii gigantului din Mountain View au tot căutat soluții prin intermediul cărora să profitați de Google Maps și atunci când nu aveți internet. Rezultatul unui amalgam de experimente, după câțiva ani, a fost lansat sub forma Google Maps Offline. Pentru că s-ar putea însă să fie posibil să nu găsiți opțiunile necesare salvării unei hărți pe telefon din prima încercare, am creat acest tutorial.
Google Maps offline – ce trebuie să știți?
În mare parte modul în care salvați o hartă pentru acces offline pe iPhone este foarte similar cu modul în care obțineți exact aceleași rezultate folosind un Android. Cu toate acestea, pentru că veți găsi discrepanțe între numele diverselor meniuri, în funcție de platforma folosită, voi încerca să detaliez toate scenariile posibile.
Înainte de toate însă, trebuie să aveți în vedere câteva restricții. Prin Google Maps Offline puteți descărca mai multe bucăți individuale de hărți fără o limită evidentă a acestui număr. Din păcate, nici o hartă capturată nu poate încerca să imortalizeze o suprafață mai mare de 50 Km x 50 Km. Dacă veți încerca totuși să încălcați această valoare, veți fi invitați călduros să măriți un pic harta. De asemenea, fiecare hartă offline va fi ștearsă automat după 30 de zile. Dintr-un punct de vedere, are un termen de valabilitate. Google Maps offline pe iPhone funcționează doar în interiorul aplicației omonime.
Google Maps offline pe iPhone și Android
Să începem cu cea mai importantă parte a întregului proces, definirea zonei pe care o dorim salvată. În bara de căutare care apare implicit atunci când rulați Google Maps, introduceți numele unui oraș, al unui cartier sau chiar și al unei locații de interes. După alte câteva etape, tot ce vedeți în fața ochilor va fi descărcat. Eventual, umblați un pic la nivelul de zoom.
Atingeți cele trei liniuțe sau punctulețe din colțul din stânga sus al interfeți standard Google Maps. Din meniul contextul din fața ochilor, pe Android, atingeți ,,Download Offline Area”. Pe iOS, ar trebui ca aceeași funcție să poarte numele de Save Offline map. Dacă nu vedeți sau nu există respectivul buton, mai puteți ajunge într-un fel la el.
După ce ați definit prin căutare zona care vă încântă pentru Google Maps Offline, dați un click pe cele trei punctulețe sau liniuțe din stânga sus și optați pentru Your Places sau Locațiile dvs.. La baza acestei noi pagini de meniu există un marcaj foarte intuitiv – ,,Salvați o nouă hartă offline. Dați un tap pe el și la pasul următor, veți fi invitați, opțional, să redefiniți zona ce urmează a fi salvată. Confirmați alegerile făcute cu un tap pe Descărcați. În funcție de banda de internet disponibilă, download-ul efectiv poate dura câteva secunde sau câteva minute.
Cum șterg sau folosesc o hartă din Google Maps Offline?
Hărțile offline din Google Maps pot fi folosite fără nici un fel de intervenție din partea utilizatorului. Este suficient să nu mai aveți acces la internet pe smartphone sau tabletă și, în timp real, singurele locații disponibile, vor fi cele offline. Este atât de simplu.
Pentru a șterge una din hărțile salvate prin Google Maps offline, în ideea obținerii de un pic de spațiu liber, intrați în aplicația omonimă și accesați meniul din colțul din stânga sus. Din Locațiile Dvs. sau Your Places faceți un tap în partea de jos a ecranului pe Offline Maps sau Hărți Offline. Țineți apăsat pe cu degetul pe harta care nu vă mai mai este utilă și apăsați pe Ștergeți. Este important să rețineți că fiecare hartă din Google Maps offline va fi ștearsă automat după 30 de zile de la descărcarea inițială de către aplicație.