08 sept. 2015 | 12:51

De ce încă există scrumiere în avioane

ENTERTAINMENT
De ce încă există scrumiere în avioane

Dacă ați călătorit vreodată cu avionul, mai mult ca sigur ați observat numeroase semne care indică faptul că fumatul este strict interzis în cabină. Dacă semnele nu sunt de ajuns, însoțitorii de zbor țin să reamintească acest lucru de câte ori au ocazia. Cu toate astea, în toaletele avioanelor încă există scrumiere.

Dacă vă aflați într-un avion vechi, prezența scrumierelor nu ar trebui să vă ridice prea multe semne de întrebare, având în vedere că fumatul a fost permis la bordul avioanelor până în anul 1990. Și totuși, scrumierele sunt prezente și în avioanele care au fost prosuse după interzicerea fumatului în avion.

O însoțitoare de zbor a elucidat misterul pentru o jurnalistă de la Business Insider. „Dacă cineva totuși decide să-și aprindă o țigară și mai apoi s-o arunce în coșul de gunoi, acesta este plin cu produse de hârtie, așa că scrumul ar putea porni un foc”, a declarat Debbi, o stewardesă de la American Airlines.

Se pare că toate companiile aeriene sunt obligate de către Autoritatea Națională a Aviației să echipeze avioanele cu scrumiere în fiecare baie.

Cei de la Federal Aviation Administration (FAA) cataloghează scrumierele ca fiind un echipament minimum, ceea ce înseamnă că orice scrumieră stricată trebuie raportată și înlocuită în minimum trei zile.

În anul 1973, 123 de pasageri au murit la bordul zborului Varig 820, care călătorea de la Rio de Janeiro la Paris. Cabina avionului de tip Boeing 707 s-a umplut cu fum, emanat de un foc cauzat de o țigară. Aceasta fusese aruncată în coșul de gunoi din toaleta avionului și a cauzat un foc puternic.