Tehnologia care te aruncă în acțiunea jocurilor: cum devii eroul oricărei povești
Într-un viitor foarte apropiat, vei putea concura în ring contra celor mai puternici luptători de UFC și vei putea zbura peste clădiri în capa lui Superman.
Evident, nu vorbim despre viața reală, ci despre jocuri, iar aceste lucruri vor fi posibile mulțumită tehnologiei Intel RealSense. Modificarea personajelor în jocuri a avut mereu un impact mare asupra utilizatorilor. Să ne imaginăm doar cum ar arăta SIMS, GTA sau Skyrim fără posibilitatea de a modifica personajul după chipul și asemănarea ta.
Totuși, acest lucru durează, de cele mai multe ori, mai mult timp decât ne-am plăcea. Acest lucru s-ar putea schimba foarte curând, mulțumită camerei RealSense care nu ne-ar mai obliga să modificăm lungimea nasului sau dimensiunile urechilor. În cadrul Intel Developer Forum 2015, compania a arătat cât de ușor va fi să te introduci pe tine într-un joc.
Pur și simplu te vei putea scana cu o tabletă, un smartphone sau un laptop dotat cu o astfel de cameră și software-ul te va proiecta în mediul virtual. Tehnologia RealSense poate fi aplicată și în alte scopuri ce țin de gaming. De exemplu, cei de la Lego propun un scenariu în care orice obiect scanat devine parte din lumea de poveste. Un cățeluș din pluș devine un munte de Lego interesant.
Nu se știe încă când vom putea vedea aceast concept adus la forma finală, dar cu siguranță este un gând care ne entuziasmează. Imaginați-vă doar combinația dintre un kit de realitate virtuală și posibilitatea ”eului” digital.
Fotografii realizate cu Fujifilm X-E1, aparat disponibil la F64