Firefox 40 te ajută să scapi de dominaţia Bing din Windows 10
Firefox 40, noua iteraţie a browserului de la Mozilla se ancorează foarte bine în Windows 10 şi te ajută să scapi de Bing ca motor de căutare implicit.
Nu trebuie să petreceţi mai mult de trei minute pe un sistem cu Windows 10 pentru a vedea că Microsoft a făcut eforturi supraomeneşti pentru a te convinge să foloseşte Bing ca motor de căutare în fiecare colţ al sistemului de operare şi Microsoft Edge ca browser implicit. Dacă în ceea ce priveşte browser-ul sunt suficiente doar câteva click-uri pentru a-l înlocui cu Firefox sau Chrome (Settings – System – Default Apps – Web Browser), motorul de căutare implicit din bara de start nu e la fel de intuitiv de înlocuit.
Din fericire, la câteva zile după ce CEO-ul Mozilla a criticat destul de agresiv practicile Microsoft din Windows 10, Firefox 40 vine să vă facă viaţa mai uşoară în noul SO. Pe lângă mici modificări de interfaţă, dintre care cele mai multe vor trece neobservate, cea mai recentă versiune a popularului browser vine cu câteva schimbări foarte importante. În primul rând, vă ajută să schimbaţi rapid browser-ul de internet implicit în Firefox. În al doilea rând, o particularitate nu foarte evidentă, dacă optaţi ca aplicaţia celor de la Mozilla să funcţioneze ca browser implicit, automat vă va fi înlocuit motorul de căutare folosit în bara de start în cel din Firefox 40. Astfel, dacă aveţi Bing ca motor de căutare preferat, nu veţi vedea nici o diferenţă, dar dacă Google este preferatul vostru, aţi reuşit fără să vă daţi seama să scăpaţi de dominaţia Bing.
Pe lângă faptul că cei de la Mozilla se mândresc cu noua lor versiune majoră de Firefox, tot acum au integrat un nou sistem de prevenire a instalării de extensii maliţioase. Aparent, în curând Firefox nu va mai permite decât instalarea şi rularea de add-on-uri şi extensii certificate de Mozilla, iar ca pentru o extensie să fie certificată trebuie să respecte un set foarte strict de restricţii de funcţionalitate. În definitiv, astfel de practici sunt benefice pentru utilizatori, iar asta e cel mai important.
Dacă nu aveţi încă Firefox instalat pe sistem, versiunea cu numărul 40 poate fi descărcată de aici.