Dacă ai fi trăit în anii ’80, ai fi trimis poze ca un spion [VIDEO]

În 2015, poţi trimite o poză la o secundă după ce ai făcut-o, prin intermediul telefonului. În anii ’80, însă, era necesar un întreg echipament pentru o acţiune atât de simplă.

Probabil îţi mai aminteşti cum funcţionau lucrurile când era vorba de fotografiile făcute cu aparate cu film şi cât dura developarea lor. Cei de la Fstoppers s-au întrebat cum ar fi trebuit să procedezi în eventualitatea în care ai fi vrut să trimiţi cuiva fotografiile în format digital. Aşa cum era de aşteptat, ţi-ar fi trebuit ceva timp de aşteptare şi instrumente cumva prea complexe pentru capacitatea de înţelegere a omului modern, pentru care totul este facil.

Chris Wilkins de la Dallas Morning News a descris procesul într-un articol din 2012. „Timpul necesar transmiterii pozelor era extrem de lung, prin intermediul unui transmiţător analog precum UPI 16-S. Un laser se mişca lent pe suprafaţa fotografiei, producând un semnal analog din beep-uri. Dacă erai suficient de norocos, o poză color era trimisă în minimum 26 de minute. Desigur, dacă voiai să o trimiţi internaţional, dura de două ori mai mult”, explică acesta.

În 1988, producătorul de camere Hasselblad a lansat Dixel, primul transmiţător digital de 35 de milimetri, care a reinventat procesul de trimitere a pozelor. Transmiterea uneia color necesita doar două sau trei minute, iar asta la o calitate destul de bună. Fotografii au fost foarte încântaţi de această tehnică nouă şi s-au grăbit să renunţe la cea veche în favoarea ei. Totuşi, deşi ducea lucrurile la un alt nivel, avea un defect.

„Aparatul Dixel era un coşmar când venea vorba de călătorii. Fragila maşină era în regulă într-un birou, dar se strica foarte uşor dacă voiai să o muţi. Era necesară o uriaşă valiză de călătorie, dintr-un material dur”, a mai spus Wilkins.

Raportat la epoca în care trăim, sună de parcă am fi nevoiţi să cărăm după noi o unitate centrală şi un monitor, în detrimentul unui Macbook ultrasubţire. În orice caz, poate că ar trebui să ne plângem mai puţin atunci când avem impresia că durează o eternitate (adică mai mult de două minute) să descărcăm ce avem pe cardul aparatului foto. În anii ’80, probabil ar fi durat câteva ore întregul proces.