05 iul. 2015 | 18:44

Jocul pe mobil care te ajută să slăbești

ACTUALITATE
Jocul pe mobil care te ajută să slăbești

Mai mulți cercetători din Marea Britanie susțin că au dezvoltat un joc care îi ajută pe oameni să slăbească.

Înainte de a trece mai departe, trebuie menționat că nu jocul în sine duce la slăbire. Procesul este puțin mai complex, iar, ca de obicei, este nevoie de un efort de lungă durată. După cum declară cei care au dezvoltat jocul, în perioada în care acesta este accesat, creierul este antrenat să evite toate tipurile de mâncăruri nesănătoase care duc la îngrășare. În schimb, oamenii vor prefera alimentele cu efecte benefice.

Cercetătorii au efectuat teste pe mai mulți subiecți, iar rezultatele au indicat în jur de 680 de grame pierdute în fiecare săptămână. Desigur, aceasta nu este o cifră impresionantă, iar subiecții au avut un jurnal cu alimentele consumate, însă cumulat cu efortul fizic, jocul s-ar putea dovedi o soluție suficient de bună pentru mulți oameni.

În timpul jocului, utilizatorilor li se va spune constant să evite mâncărurile nesănătoase și să apese, în schimb, pe fructe sau legume. din câte se pare, cei implicați în proiect au consumat cu 220 de calorii mai puțin în fiecare zi, după ce au luat parte la teste. Experimentul este încă la început, după cum scrie New York Post, așa că va mai dura ceva până când oamenii de știință vor putea finaliza studiile, iar pentru moment, rezultatele nu par a fi e măsura așteptărilor.