Operatorii telecom din România, obligați să-ți prezinte corect ofertele și contractul
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) le impune operatorilor telecom din România să fie mai transparenți în prezentarea ofertelor. Decizia ANCOM urmărește să permită utilizatorilor să facă alegeri bine informate, în cunoștință de cauză și să aleagă ofertele cele mai bune.
În prezent, operatorii telecom din România și din alte țări nu mai vând doar servicii de mesagerie și voce, ci și Internet sau televiziune digitală. Ba chiar și-au dezvoltat și infrastructură de stocare online. Pentru toate acestea au oferte, dar care nu sunt prezentate transparent de fiecare dată. Asta se schimbă din 27 iunie.
Potrivit ANCOM, sunt peste 300.000 de oferte de la operatorii telecom, datele fiind colectate prin portalul veritel.ro creat de Autoritate. Mai mult, în România sunt utilizate aproape 23 de milioane de cartele SIM de telefonie mobilă și peste 16 milioane de conexiuni la internet de bandă largă, în timp ce aproape șapte milioane de gospodării au acces la servicii de retransmisie TV contra cost. Pentru a clarifica puțin toate acestea, vine decizia ANCOM nr. 158/2015.
Ce vor trebui să facă operatorii din România?
Noua decizie privește obligațiile de informare a utilizatorilor finali și stabilește categoriile de informații pe care furnizorii trebuie să le aducă la cunoștința utilizatorilor și extinde obligațiile de informare și la furnizorii de servicii de internet și retransmisie TV, pe lângă furnizorii de telefonie, care aveau asemenea obligații încă din anul 2009.
Totodată, nu doar furnizorii de servicii de telefonie, ci și cei de internet și retransmisie TV vor trebui să publice pe site și să comunice utilizatorilor, înainte de încheierea contractului, anumite informații. Acestea pot fi referitoare la tarifele aplicabile planului tarifar, serviciile incluse în planul tarifar respectiv și resursele acordate, modul în care acestea pot fi utilizate, termenul maxim și condițiile de instalare a serviciilor, durata contractului și condițiile de încetare a acestuia sau informații despre orice limitări. De asemenea, trebuie comunicate și blocări sau praguri ce pot fi aplicate de furnizor (cum se întâmplă în cazul pachetelor de date).
În plus, furnizorii de servicii de acces la Internet vor preciza valoarea maximă a vitezei de download și de upload, precum și valoarea vitezei minime garantate, dacă aceasta există (iar în cazul în care nu există o viteză minimă garantată se va preciza acest lucru). În plus, informațiile existente în prezent privind acoperirea vor fi clarificate sau suplimentate. Scopul acestei măsuri e de a indica acoperirea geografică de tip outdoor a serviciilor de comunicații electronice pe care aceștia le furnizează, cu precizarea localităților unde există acoperire și a tehnologiilor prin care se furnizează serviciile (de exemplu, în cazul telefoniei mobile 2G, 3G, 4G).
În plus, furnizorii de servicii de comunicații electronice trebuie să afișeze pe pagina principală a site-ului propriu un link direct, ușor vizibil și cu o denumire sugestivă, către contractul cadru și condițiile de furnizare a serviciilor prin intermediul cartelelor preplătite. De asemenea, trebuie să păstreze online o arhivă cu contractele cadru și cu planurile tarifare care nu mai sunt în vigoare, dar care sunt încă utilizate de abonați.
Decizia ANCOM nr. 158/2015 privind obligațiile de informare a utilizatorilor finali intră în vigoare la data de 27 iunie 2015 și abrogă Decizia ANCOM nr. 77/2009.