16 iun. 2015 | 18:08

Utok lansează televizoare și sunt modele care nu distrug bugetul

ACTUALITATE
Utok lansează televizoare și sunt modele care nu distrug bugetul

După telefoane pentru bugete strâmtorate și primul smartphone cu nume românesc, Utok lansează și televizoare. Prețurile sunt mici, iar diagonalele mari, ajungând până la 102 centimetri.

Smartphone-ul Dorel a fost o surpriză interesantă din partea Utok, iar acum una nouă este lansarea gamei de televizoare. Sunt șase modele pregătite pentru televiziunea digitală, adică au tuner DVB-T2, și diagonalele încep de la 55 centimetri și ajung la 102 centimetri.

Televizoarele Utok dispun de tehnologii LED, rezoluți HD și full HD, sistem audio 3D Surround și de un design simplu, cu rame subțiri. De asemenea, nu este uitată partea de conectivitate. Fiecare televizor Utok dispune de: HDMI, VGA (D-Sub), EuroSCART, Audio-In, Video Composit, USB și CI+.

[related]

Modelele de televizoare Utok U22FHD1 și U40FHD2 sunt dotate cu ecrane de rezoluție full HD, în timp ce modelele Utok U24HD1, U28HD1, U32HD1, U32HD2 afișează imagini la rezoluție HD. Utok susține că televizoarele sale sunt utile la bucătărie, unde poți vedea știrile dimineața, în dormitorul copilului sau în sufrageria în care te uiți seara la emisiunile preferate.

Modelele Utok U22FHD1, U24HD1, U28HD1 și U32HD2 sunt disponibile pe site-ul Utok și în rețeaua magazinelor partenere, urmând ca televizoarele Utok U32HD1 și U40FHD2 să fie disponibile spre finalul lui iunie. Prețurile sunt cuprinse între 699 și 1.399 lei.

 

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele