Sfârșitul internetului ar putea veni în opt ani de zile: Cum va fi salvat acesta
Deși ar părea greu de crezut, internetul ar putea să atingă limita capacității sale în următorii ani. Acesta, însă, ar putea fi salvat cu ușurință.
În anul 2005, viteza internetului prin broadband era de aproximativ 2Mbps. În prezent, aceasta a crescut de 50 de ori, până la 100 Mbps. În astfel de condiții, traficul de date realizat de utilizatorii din toate țările a crescut simțitor. Dar fiecare canal de transmitere a informațiilor are limitele sale, indiferent dacă este este vorba despre unul din cupru sau fibră optică. Conform celor de la HotNews.ro, această limită a fost descoperită în anul 1940 de către Claude Shannon, personalitate care a dobândit ulterior porecla ”tatăl teoriei informației”. Această limită depinde de două elemente foarte importante: unul dintre acestea este lățimea de bandă, iar celălalt este rata semnalului.
În trecut, pentru a transmite semnalul pe distanțe foarte mari și la lățimi de bandă inaccesibile altor medii de comunicație, s-a apelat la fibra optică. Semnalul transmis prin intermediul fibrei optice este supus la mult mai puține pierderi decât cel transmis prin alte mijloace pericolul interferențelor electromagnetice este eliminat complet. Conform celor de la Daily Mail, datele sunt transformate în lumină, care este apoi ghidată folosindu-se principiul reflexiei repetate. Pentru a se mări cantitatea de informații transportate, se folosește metoda de sporire a intensității luminii transmise prin reflexie repetată.
Mai multe cabluri nu sunt o soluție viabilă
În viitorul apropiat, însă, aceasta nu ar mai putea fi o soluție viabilă. Intensitatea poate fi crescută până la un anumit punct. Această limită este aproape de a fi atinsă, iar dacă este depășită, semnalul va fi degradat. Cei de la New Scientist menționează un oficial al companiei Alcatel-Lucent care susține că limita de 100 de terabiți pe secundă este la doar cinci ani distanță, moment în care internetul ar putea stagna. Desigur, există posibilitatea de a utiliza cabluri adiționale, dar acestea ar duce la costuri mai mari din partea companiilor, care ar însemna, în mod automat, prețuri mai mari pentru abonamentele oferite de acestea.
Mai multe cabluri ar duce și la un consum de energie mai mare. În prezent, transferul de date consumă în jur de 2% din cantitatea de energie produsă de o economie dezvoltată, iar dacă se iau în considerare dispozitive precum telefoanele, televizoarele și calculatoarele, procentul ajunge undeva în jurul a 8%. Unii cercetători deja se ocupă de metode de a preveni o viitoare criză, iar una dintre cele mai interesante este includerea mai multor fibre într-una singură. Datorită dimensiunilor mici ale acestora și distanțelor uriașe care trebuie acoperite, procesul de fabricare este mult mai greu. Cantitatea de data care poate fi transferată, însă, este cu mult mai mare.
Andrew Lord, cercetător din domeniul comunicațiilor, nu este de părere că internetul va ajunge să se confrunte cu o criză. Acesta susține că oamenii de știință vor descoperi, ulterior, o soluție viabilă, iar până atunci, ”internetul mai are suficientă lățime de bandă”.