Bloodborne – O nouă definiție a cuvântului „dificultate” [REVIEW]
Bloodborne este cel mai nou joc din seria ”Souls” și reușește, în ciuda așteptărilor, să fie mai dificil decât titlurile precedente.
Industria jocurilor este una în care rareori vedem indivizi remarcabili. De cele mai multe ori, un joc este legat de o companie anume. Nu este și cazul jocurilor ”Souls”, Hidetaka Miyazaki fiind numele cel mai des asociat cu arhicunoscuta serie. Aceasta a început în anul 2009, odată cu lansarea Demon’s Souls. A urmat Dark Souls în anul 2011 și Dark Souls 2 în anul 2014.
Atunci când a fost lansat primul joc Dark Souls, sloganul sub care acesta a fost promovat suna în felul următor: ”Prepare to Die”. Nici că se putea mai simplu. ”Prepare to die” se potrivea perfect atât cu atmosfera jocului, cât și cu nivelul lui de dificultate. Personajul tău trebuia să moară în chinuri groaznice de câteva ori pentru ca tu să-ți dai seama, într-un final, cum poți trece de o anumită zonă, sau de un anumit monstru.
Astfel, fanii seriei știau la ce să se aștepte de la Bloodborne. Acesta nu avea să fie un joc cu multe secvemțe cinematice care să explice foarte clar poveste pentru fiecare jucător. De asemenea, nu vor exista foarte multe indicii în legătură cu direcția în care trebuie să te deplasezi și momentele importante nu vor fi accentuate. Bloodborne menține toate aceste elemente care au făcut din seria ”Souls” un succes, însă vine și cu schimbări importante.
În primul rând, decorul medieval în care avea loc acțiunea în jocurile precedente este în locui în Bloodborne de unul gotic. Lămpile pe gaz la fiecare pas, străzile înguste, clădiri cu turnuri impunătoare, toate acestea se potrivesc perfect cu atmosfera jocului. Detaliile care vi se dau la început sunt foarte puține, singurul lucru important pe care îl aflați fiind numele orașului în care are loc acțiune (Yharnham).
De acolo, sunteți, mai mult sau mai puțin, pe cont propriu. Dacă vreți să aflați mai mult despre povestea din spatele jocului și despre boala care i-a distrus pe majoritatea locuitorilor din Yharnham, va trebui să explorați fiecare lucru. Și nu ne referim doar la locuri. Până și descrierile diverselor lucruri pe care le adunați pe parcurs vor conține indicii importante care, pus cap la cap, vă ajută să creați o imagine de ansamblu.
Numărul de locuri diverse pe care le veți explora în Bloodborne este impresionant. Pe lângă Yharnham, vă așteaptă păduri pline de monștri și vrăjitoare, litoraluri abandonate dominate de creaturi oribile și clădiri bântuite protejate de cetățenii infectați ai orașului menționat mai sus. Mai mult decât atât, felul în care unele locuri arată depinde de momentul în care ajungeți acolo.
Cealaltă schimbare majoră pe care trebuie să o menționăm este gameplay-ul. Mai exact, dificultatea sporită a acestuia dacă îl comparăm cu celelalte jocuri din serie. Principala cauză a acestui lucru este absența scutului. Duse sunt vremurile în care armura și scutul reprezentau un ultim refugiu pentru jucătorul mai puțin experimentat. Principala apărare acum va fi viteza și felul în care aceasta vă veți folosi de aceasta în timpul luptelor.
Capacitatea de anticipa mișcările inamicilor și de a le contracara din timp va fi cheia victoriei de cele mai multe ori. În primele minute, cei mai dificili au fost inamicii înarmați cu furci și cei cu torțe, în astfel de situații fiind necesar să faceți o rostogolire pentru a vă feri de ei. Am aflat în foarte scurt timp, însă, că aceștia erau insignifianți în comparație cu provocările care au urmat.
Astfel, Bloodborne pune accent pe ofensivă și nu pe defensivă. De fiecare dată când un inamic vă lovește, puteți recupera punctele din viață pierdute lovindu-l pe acesta sau pe oricare altul, în cazul în care aveți de-a face cu un grup întreg. Odată ce vă obișnuiți cu acest mecanism, vă veți putea orienta asupra unor mișcări mai dificile precum parări efectuate cu pistolul sau ”atacurile viscerale”.
Bloodborne – Puncte pro
Gameplay-ul, așa cum am zis și mai devreme, este unul dintre cele mai bune pe care le veți găsi pe piață. Multe lucruri sunt diferite față de jocurile precedente, dar majoritatea acestor schimbări sunt binevenite. Pentru început, faptul că în lupte se pune accent pe ofensivă vă forțează să le abordați într-un mod total diferit. Dar și mai importantă este mecanica pe care se bazează aceste lupte, una de invidiat, și felul în care diversele niveluri au fost construite.
Grafica, în cazul lui Bloodborne, ocupă un loc secundar. Cu toate acestea, nu i s-a acordat mai puțină atenție, iar designul clădirilor, al mediului înconjurător și al inamicilor este unul de excepție. Focul și diversele particule din aer arată foarte bine, lucru pe care îl veți aprecia încă de la început.
Dificultatea este unul din punctele pro, însă face din Bloodborne un joc mai puțin accesibil celor care nu au încercat în trecut Dark Souls sau Demon’s Souls. Cei mai experimentați s-ar putea declara satisfăcuți de acest lucru, sugerând că victoriile mai greu obținute aduc satisfacții mult mai mari în cadrul jocului.
Bloodborne – Puncte contra
Posibilitățile de personalizare reduse pentru varietatea mică de arme s-ar putea să-i dezamăgească pe unii obișnuiți cu mai multe opțiuni. De cealaltă partea, acest lucru adaugă un plus de dificultate, fiecare decizie pe care o luați în legătură cu armele din dotare putând avea consecințe importante.
Cei de la From Software au reușit să se întreacă pe ei înșiși de această dată, creând unul dintre cele mai dificile jocuri ale lor. Bloodborne este plin de monștri înfricoșători, de diverse provocări pe care va trebui să le depășiți și de mistere care necesită săptămâni întregi de joc pentru a fi descifrate.
Concluzie pentru Bloodborne
Ce apreciez la Bloodborne este modul în care te pune să gândești. Lupta directă cu un număr mare de inamici este de puține ori cea mai indicată cale de a avansa, iar în Bloodborne jucătorul învață acest lucru pe propria piele. În schimb, jocul îl va obliga să caute rute alternative și să-și îmbunătățească stilul de luptă. Extrem de dificil pentru cei începători și oarecum ciudat pentru veterani, Bloodborne este o adiție importantă pentru seria ”Souls”.