21 mart. 2015 | 12:40

Poate cel mai util gadget pentru femei: Geanta care îți încarcă telefonul [VIDEO]

ACTUALITATE
Poate cel mai util gadget pentru femei: Geanta care îți încarcă telefonul [VIDEO]

Ralph Lauren are o geanta cu interiorul luminat și încărcător încorporat pentru telefon. De acum, pentru 5.000 de dolari, poți fi sigur că partenera ta îți va răspunde la telefon.

Arsenalul unei femei este format din toate nimicurile de valoare de la port-fard, parfum, agendă, accesorii felurite, prânzul raw-vegan și ultimul roman siropos de citit între stațiile de metrou. Cu toate acestea, noul accesoriu integrat pentru genți pare a fi cu adevărat util: un acumulator pentru telefonul mobil și LED-uri.

Ralph Lauren a conceput geanta Ricky Bag With Light cu un acumulator cu port USB pentru încărcarea telefonului mobil și patru leduri care te ajută să găsești până și cele mai mici obiecte. Modelul Ricky Bag With Light este produs manual în Italia, iar producerea genții durează 12 ore.

Este folosită piele de vițel neagră la exterior și violet pentru interior. Elementele de prindere și de decorare sunt placate cu aur roz și au gravuri cu logo-ul mărcii. Toate aceste specificații conduc la un preț de 5.000 de dolari perceput de Ralph Lauren pentru modelul Ricky Bag With Light.

Autor: Diana Bone