16 mart. 2015 | 13:38

Tehnologia care ar putea dubla autonomia bateriei pe telefoanele mobile

ACTUALITATE
Tehnologia care ar putea dubla autonomia bateriei pe telefoanele mobile

Britanicii de la Dyson au investit 15 milioane de dolari într-o companie care ar putea dezvolta baterii cu o autonomie mult mai mare față de modelele curente.

Pentru majoritatea oamenilor în ziua de azi, cea mai mare problemă a smartphone-urilor este autonomia relativ scăzută a bateriilor acestora. Acesta este unul dintre motivele pentru care cei de la Dyson au investit recent nu mai puțin de 15 milioane de dolari într-o companie pornită în cadrul Universității din Michigan. Denumită Sakti3, aceasta a dezvoltat o baterie care are o autonomie mult mai mare decât cele de tip litiu ion folosite în ziua de azi.

După cum scriu cei de la Phonearena, spre deosebire de amestecul de lichide standard, noile baterii se vor folosi de electrozi solizi de litiu. Datorită faptului că nu utilizează un electrolit lichid și eliminării riscului de a exploda, ele pot oferi și un grad mai mare de siguranță. Toate acestea, în condițiile în care cantitatea de energie stocată va fi de aproximativ două ori mai mare decât a bateriilor din prezent.

De asemenea, timpul de producție ar fi cu mult redus, iar costurile minimizate. Grație înțelegerii dintre Sakti3 și Dyson, compania britanică are acum dreptul de a comercializa tehnologia inventată de americani. Conform International Business Times, Dyson va anunța aproximativ 100 de noi produse în următorii 5 ani, iar multe dintre ele, printre care și un aspirator robot, ar putea beneficia de bateria dezvoltată de Sakti3.