PlayFilm – Chappie ne arată că există suflet în mașinării

Chappie este cel mai recent film regizat de Neil Blomkamp, omul din spatele unor titluri precum District 9 sau Elysium, dar și al viitorului film din seria Alien.

Am fost la Chappie cu așteptări moderate, nu pentru că District 9 nu ar fi unul dintre cele mai bune SF-uri pe care le-am văzut, ci pentru că nu mă așteptam ca Ninja și Yo-Landi, ”trăsniții” din trupa Die Antwoord, să joace suficient de bine încât să mă determine să nu mă ridic de pe scaunul de cinema. Nu s-a întâmplat asta, ci am rămas ținuit în fața ecranului.

Review Chappie

Acțiunea Chappie are loc în Johannesburg, oraș pe care Blomkamp l-a mai folosit și pentru District 9, locul perfect pentru acțiunea unui SciFi distopic.

Nicușor Dan a explicat cu ajutorul unei pizza cum se împarte bugetul Capitalei. Clipul a stârnit un val de reacții pe rețelele de socializare

Târgul de Crăciun din Craiova se deschide astăzi, 15 noiembrie: sania zburătoare a lui Moș Crăciun, atracția principală

Povestea se învârte în jurul inteligenței artificiale, a roboților și, bineînțeles, lui Chappie, un robot de poliție care primește un upgrade impresionant. Dacă din trailer pare că urmează să vă uitați la încă un ”film de popcorn”, cum e Robocop, filmul în sine e presărat de probleme care dau de gândit.

Dev Patel (The Newsroom) joacă rolul lui Deon Wilson, omul care a creat inteligența artificială pentru roboții folosiți de secția de poliție din Johannesburg. Totul merge strună (rata criminalității este în scădere, polițiștii sunt mai în siguranță), dar nu toată lumea este de acord cu ofițerii mecanici.

Vincent Moore (Hugh Jackman), fost soldat, crede că inteligența artificială aduce numai probleme și că Moose, un robot imens controlat cu ajutorul unei interfețe neuronale reprezintă viitorul. Conflictul dintre Deon și Vincent este evident chiar de la începutul filmului și are un apogeu satisfăcător, dar nu aici este esența filmului.

Chappie, robotul umanizat creat de Deon, ajunge pe mâinile a trei infractori (Ninja, Yo-Landi și Amerika) care vor să-l folosească pentru jafuri. Situația se complică când cele spuse de ”creator” (adică de Deon) și cele spuse de ”mami și tati” (Ninja și Yo-Landi) nu prea se pupă.

Roboțelul simpatic învață înjurături și să meargă cu ”swag”, dar în același timp învață lucruri serioase despre moralitate, despre viață și moarte, minciună și iubire.

Sunt scene care m-au înspăimântat, nu pentru că ar fi fost înfricoșătoare, ci pentru că m-au făcut să realizez că este foarte ușor să empatizezi cu o mașinărie cât timp vorbește la fel ca tine, îți imită gesturile și are un aspect prietenos. Chappie se comportă exact ca un copil de cinci ani pe tot parcursul filmului, un copil speriat, dar indestructibil, un copil cu potențial devastator.

Problemele ce țin de moralitate sunt presărate pe tot parcursul filmului, iar oamenii par mai viciați și mai distrugători decât ar putea vreo inteligență virtuală să fie vreodată. Tensiunea este ruptă, din când în când, de scenele amuzante datorate stângăciei robotului, dar și felului caraghios în care Ninja și Yo-Landi își interpretează personajele omonime (se joacă pe ei înșiși, dar rezultatul este peste așteptările mele inițiale, cu toate că nu vorbim de performanțe de Oscar).

În film mai joacă și Sigourney Weaver, dar aceasta nu are un rol important, putând fi înlocuită cu ușurință de un sac de cartofi (presupun că a acceptat rolul doar pentru a se familiariza cu munca lui Blomkamp înainte de următorul Alien).

Finalul filmului taie din intensitate la fel cum prea mult ulei taie maioneza. Nu vreau să fiu spoiler, așa că tot ce voi zice este că finalul este unul scos direct din studiourile Disney. Este ceva substanță acolo, dar e numai de suprafață și am plecat cu senzația că filmul putea să mă cutremure până la capăt, dar a preferat doar să mă întărâte.

Concluzie Chappie

Distopia din Chappie nu este datorată roboților, ci viciilor umane, și asta am uitat să precizez până acum. Pare un film făcut să ne apropie de ideea de inteligență artificială, de mașinării autonome. După Chappie parcă mă tem mai puțin de singularitate, adică momentul când inteligența umană va fi depășită de cea digitală, dar mă tem mai mult de modul în care am putea influența dezvoltarea ei.

La urma urmei, tu ce fel de Dumnezeu ai alege să fii și în ce s-ar transforma un robot creat de tine? Ar fi un ucigaș cu sânge rece sau un ”suflet” mai nobil decât persoana care l-a conceput?