Interviul din „Playboy“ cu Steve Jobs îți arată de ce a crezut atât de mult în computer și Apple
Steve Jobs este fondatorul Apple și mai mereu asociat cu revistele tech. Totuși, în 1985 a acordat un interviu celor de la „Playboy“, iar răspunsurile sale sunt cu atât mai interesante și valoroase acum.
Steve Jobs s-a născut pe 24 februarie. A fondat Apple în anii ’70, a fost dat afară la mijlocul anilor ’80 și a revenit la finalul anilor ’90 pentru a duce Apple unde este în prezent. A decedat în 2011. Este recunoscut drept unul dintre cei mai exigenți fondatori de companii tech și un om care a intuit mai mereu ce vrea clientul final și ce ar trebui să livreze compania.
„Clienții nu știu ce vor până când noi nu le oferim“, a spus Steve Jobs, caracterizând produsele Apple. În interviul „Playboy“ din 1985 sunt mai multe răspunsuri interesante privind filosofia de viață și de antreprenor. „Oamenii bătrâni stau și te întreabă: «Ce este asta?», dar copiii întreabă: «Ce pot face cu asta?»“, a spus Steve Jobs despre decizia sa de a oferi un computer Mac unui copil de 9 ani. Business Insider publică cele mai interesante răpunsuri oferite de Jobs.
„Computerul este o unealtă incredibilă. Poate fi folosit pentru a scris, poate fi centrul comunicațional, supercalculator, planificator, un ajutor pentru artiști, și toate astea într-un singur dispozitiv care poate primi instrucțiuni noi, software după care să lucreze“, spune în acest interviu Steve Jobs. „Nu există nicio altă unealtă care să aibă puterea și versatilitatea unui computer. Nu avem nicio idee cât de departe poate merge. Acum, computerele ne fac viață mai ușoară. Fac într-o fracțiune de secundă munca pentru care noi am avea nevoie de ore“, mai spune Jobs.
Cel mai nou computer Apple este un iMac cu ecran 5K
Steve Jobs despre liderii care distrug o piață
Apple a concurat în anii ’80 cu IBM, până când Steve Jobs să fie concediat. Fondatorul a spus atunci că dacă Apple pierde, atunci IBM va băga toată industria într-un Ev Mediu întunecat. „Dacă, dintr-un motiv sau altul, facem greșeli și IBM câștigă, părerea mea este că vom intra într-un Ev Mediu întunecat pentru computere pentru următorii 20 de ani. Odată ce IBM preia controlul acestei pieței, ei vor opri inovația“, a spus Steve Jobs.
Un fapt similar s-a întâmplat cu Microsoft. Odată ce Apple a pierdut tot mai mult teren, Microsoft și Windows au crescut, iar până la dispozitivele mobile compania și-a permis să controleze piața și să o conducă în stilul său. iPhone și Android au trezit la viață gigantul, plusând mai puternic odată cu alegerea lui Satya Nadella drept director.
Totuși, Steve Jobs s-a înșelat cu privire la hardware și furnizori, considerând că doar aceste două companii vor domina. Într-adevăr, în 1985 nu se putea discuta în Statele Unite ale Americii decât despre Apple și IBM, dar în anii ’90 a crescut foarte mult piața PC-urilor. „Nu cred că vor fi prea multe companii pe locurile trei-patru, cu atât mai puțin pe următoarele. Cele mai noi și inovatoare companii se concentrează pe software. Cred că vor fi multe inovații în software și mai puțin în hardware“, a spus Steve Jobs.
Evoluția tehnologiei a adus însă și hardware mai bun, și software pe măsură, portabilitatea fiind cel mai mare câștig.