31 ian. 2015 | 11:50

Auschwitz filmat din dronă îți arată locul devenit Iad pentru milioane de oameni [VIDEO]

ACTUALITATE
Auschwitz filmat din dronă îți arată locul devenit Iad pentru milioane de oameni [VIDEO]

Anul acesta s-au împlinit 70 de ani de la eliberarea deținuților de la Auschwitz pe 27 ianuarie 1945. Dacă n-ai avut ocazia să vezi vreodată locul care a fost un Iad pentru milioane de oameni, iată cum arată filmat de o dronă.

Auschwitz a ajuns să fie cunoscut drept cel mai mare lagăr de exterminare nazist și un simbol al ceea ce Adolf Hitler a numit „soluția finală“ de exterminare umană. Se estimează că în timpul folosirii au murit acolo 1,1 milioane de oameni. Cei mai mulți dintre ei, circa 90%, au fost evrei. Încă mai există supraviețuitori ai acelui loc, în urmă cu 10 ani au revenit acolo circa 1.500 de oameni, iar în 2015 au fost aproximativ 300.

La Auschwitz, înainte ca Germania să preia controlul Poloniei, a fost o cazarmă. Naziștii au transformat-o în cel mai mare complex de lagăre. Din vara anului 1940, Auschwitz a fost declarat lagăr model și pus la dispoziția delegațiilor internaționale, iar când au fost întrebați de ce au înființat acest lagăr, naziștii au spus că este singura măsură aptă să asaneze această lume de elementele ei precare. La momentul construirii acestui lagăr, Heinrich Himmler a pus problema încercuirii acestuia cu garduri de sârmă ghimpată, sub tensiune electrică, cu ziduri imposibil de trecut și turnuri de observație dotate cu pistoale mitralieră.

Auschwitz este la aproximativ 60 kilometri de Cracovia, în sudul Poloniei. Unul din motivele pentru care a fost aleasă această localitate e reprezentat de căile ferate disponibile. Erau 44 de linii paralele care facilita transportului unui număr cât mai mare de deținuți. Un alt element celebru al lagărului este mesajul „Munca eliberează“, scrisul cu litere din metal la intrare. Cei care nu erau apți de muncă, fie la început, fie pe parcurs, ajungeau în camerele de gazare, ascunse sub forma unor dușuri.

auschwitz 3

În iulie 1947, parlamentul polonez a hotărât transformarea lagărului de concentrare în muzeu. Sculptori italieni și polonezi, ajutați de comitetul internațional Auschwitz, au ridicat un monument impresionant dedicat victimelor holocaustului. Într-un articol publicat de „The Telegraph“, Zygmunt Shipper, acum în vârstă de 85 de ani și supraviețuitor al Auschwitz, a spus că în 10 ani s-ar putea să mai existe un singur supraviețuitor. În ultimii ani, el a călătorit prin Marea Britanie pentru a împărtăși cu lumea povestea sa.

„Copiii încep să plângă și le spun să vorbească cu părinții, cu frații, cu surorile lor și să întrebe: «de ce facem asta, de ce urâm?». Nu trebuie să uităm niciodată ce s-a întâmplat“, a spus Shipper.

auschwitz 1

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele