29 dec. 2014 | 12:16

Sony e vinovată de piraterie pentru o melodie din The Interview [VIDEO]

ACTUALITATE
Sony e vinovată de piraterie pentru o melodie din The Interview [VIDEO]

În cazul în care nu a fost suficient de mediatizat în ultima perioadă, acum aflăm că Sony s-ar putea să fi piratat o melodie folosită în film.Sony-piraterie-The-Interview

Pe lângă multe alte studiouri şi instituţii guvernamentale care au o problemă gravă cu pirateria, cei de la Sony, în cazul The Interview, s-ar putea să fi căzut de partea greşită a legii. La baza acestei situaţii ironice se află o melodie intitulată Pay Day a solistei coreene Yoon Mi Rae pe care o puteţi asculta mai jos. În contextul în care melodia respectiva a fost folosită pe coloana sonoră a filmului fără să fie plătite drepturi de autor, este foarte probabil ca, în iminentul proces pe marginea acestui subiect, cei de la să iasă vinovaţi.

Conform declaraţiei făcute publice de casa de discuri care o reprezintă pe artistă, cu mult timp înainte de lansarea filmului, au existat negocieri legate de folosirea cântecului în film. Acele negocieri au încetat însă la un moment dat şi nu s-au mai finalizat în nici un fel. Nu a durat mult după ce The Interview a ajuns online pentru ca reprezentanţii lui Yoon Mi Rae să observe că Sony a utilizat Pay Day pe coloana sonoră a filmului într-un mod complet ilegal. ,,În orice caz, după lansarea filmului, am aflat că melodia a fost folosită fără permisiune, proceduri legale sau contracte. Vom iniţia proceduri legale împotriva Sony Pictures precum şi împotriva DFSB, agenţia cu care am purtat discuţiile referitoare la folosirea respectivului cântec.

Trecând peste faptul că nu a fost plătită, cea mai mare frustrare a lui Yoon Mi Rae este că numele ei nici măcar nu a apărut pe lista de credite a filmului. Astfel de procese sunt destul de des întâlnite în industria cinematografică, dar de cele mai multe ori se încheie cu o negociere în afara tribunalului şi plăţi mai mult sau mai puţin generoase.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele