28 dec. 2014 | 13:55

Xiaomi Mi5 ar putea aduce ecranul la care Apple încă „visează“

ACTUALITATE
Xiaomi Mi5 ar putea aduce ecranul la care Apple încă „visează“

Deşi prezenţa panourilor din cristal de safir în telefoane continuă să fie un lucru de dorit, Xiaomi Mi5 ar putea fi primul smartphone chinezesc cu o astfel de protecţie.

xiaomi-mi4

Cristalul de safir este un material mult mai rezistent ca sticla la zgârieturi, dar care nu este imun la crăpare. În schimb, se zgârie mult mai greu, chiar şi decât cea mai recentă generaţie de Gorilla Glass. Până de curând, s-a regăsit doar în ceasurile foarte scumpe.

Dacă aţi urmărit timp de câteva luni zvonurile referitoare la iPhone 6, aţi văzut în numeroase rânduri referinţe la panouri din cristal de safir. Din cauza faptului că nu au găsit un producător suficient de eficient pentru a produce volumul necesar de astfel materiale, Apple a renunţat însă la acel proiect. Lăsând la o parte terminale premium precum Vertu, care integrează de mult timp o astfel de protecţie, doar japonezii de la Kiocera au lansat un smartphone accesibil cu cristal de safir.

Un nou set de zvonuri publicate pentru prima oară de DigiTimes au scos la iveală faptul că cei de la Xiaomi, prin intermediul viitorului Xiaomi Mi5, ar putea fi primii chinezi care construiesc un telefon protejat cu mult râvnitul material. Gândit din start ca un dispozitiv premium, Mi5 ar trebui să fi un smartphone destul de atractiv, atât estetic, cât şi din punctul de vedere al configuraţiei. Deşi nu a fost încă anunţat oficial, are mari şanse să fie construit în jurul unui panou QHD de 5,7 inci, în timp ce partea de procesare să implice o combinaţie dintre un Snapdragon 810 de la Qualcomm şi 3 GB RAM.

Ca de fiecare dată când este vorba de zvonuri, merită să le percepeţi cu o anumită reticenţă. În ceea ce priveşte lansarea lui Xiaomi Mi5, la CES în câteva săptămâni este foarte probabil să aflăm dacă elementele descrise mai sus se vor materializa sau nu.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele