10 nov. 2014 | 13:51

Cele mai noi și performante aparate Canon ar putea fi anunțate la începutul lui 2015

ACTUALITATE
Cele mai noi și performante aparate Canon ar putea fi anunțate la începutul lui 2015

Atât Canon EOS 5D MK III și EOS 1D X au fost anunțate în 2012 iar dacă ținem cont de ultimele zvonuri din industrie, înlocuitorii pentru aceste două modele ar putea fi anunțați în 2015.

Canon-5D-Mark-4-K-image

Succesorii pentru Canon EOS 5D MK III și EOS 1D X ar putea fi anunțați la începutul anului 2015, probabil în cadrul târgului de tehnologie anual, CES 2015 sau în februarie la CP+. Se spune că primul care va fi anunțat va fi modelul de vârf și anume EOS 1D X MK II urmat apoi de EOS 5D MK IV. Varianta mai ieftină va fi livrată către retaileri aproape de cea de-a doua jumătate a anului 2015 așadar se pare că mai avem puțin de așteptat. Înafara zvonurilor legate de apariția acestor două modele nu cunoaștem detalii despre sepcificațiile celor două camere.

Cel mai probabil ultima iterație pentru EOS 5D va dispune de capabilități de filmare 4K precum și mici îmbunătățiri la focalizare. Nu s-a discutat nimic despre un senzor nou sau despre un procesor de imagine mai performant.

Canon EOS 5D Mark III a fost și este încă o cameră preferată de profesioniști pentru atât pentru calitatea deosebită a imaginii cât și pentru fiabilitatea foarte bună a body-ului și nu ar fi o noutate și pentru generația următoare să dispună de o serie de caracteristici similare.