Sony Xperia Z3 – Samuraiul din sticlă a îmbătrânit și nu mai învață trucuri noi [REVIEW]
Sony Xperia Z3 este cel mai nou vârf de gamă al japonezilor de la Sony. Smartphone-ul a ajuns în redacția Playtech, l-am testat și acum suntem pregătiți vă împărtășim părerile noastre despre el.
Cei de la Sony s-au făcut remarcați târziu pe piața de smartphone-uri high-end. Primul telefon care a atras cu adevărat atenția și care a reușit să iasă în evidență a fost Sony Xperia Z. În momentul în care i-am scris review-ul, l-am numit ”samuraiul din sticlă”.
Cum arată ”samuraiul” două generații mai târziu? Cam la fel. Știe să facă mai multe, dar nu mai are suficientă forță să învingă adversari precum LG G3 sau iPhone 6 și nici nu mai face față vremurilor.
Sony Xperia Z3 – Introducere
Sony Xperia Z3 are o configurație aproape indentică cu Sony Xperia Z2. Vorbim despre un smartphone cu ecran de 5,2 inch și rezoluție full HD. Sub acesta găsim un procesor Snapdragon 801 de 2,5Ghz (la Xperia Z2 găsim tot un Snapdragon 801, dar de 2,3Ghz) și o memorie RAM de 3GB. Diferența de 0,2Ghz nu va fi resimțită de utilizatori, ambele telefoane comportându-se excepțional în jocuri și aplicații.
Ambele smartphone-uri au exact același design – față și spate din sticlă, margini din aluminiu – dar dimensiunile lor sunt ușor diferite. Mai exact, Sony Xperia Z3 are o grosime de 7,3mm, iar Xperia Z2 măsoară 8,2mm. Z3 este și mai ușor decât Z2, cântărind 152 de grame, față de 163 de grame.
Nu sunteți impresionați? Ei bine, nici noi. Lista poate continua. Pe Sony Xperia Z3 avem o cameră frontală de 2,2MP și una principală de 20,7MP. Ei bine, la fel și pe Z2, singura diferență fiind lentila nouă din Z3, care are un unghi mai larg.
Diferențele minore dintre cele două telefoane nu ar trebui să ne mire, având în vedere că au fost lansate la distanță de numai șase luni. Nu pot, totuși, să nu mă întreb ce naiba a fost în mintea celor de la Sony când au luat decizia de a lansa Z3. Lăsăm discuția asta pentru partea de puncte contra, deocamdată să vedem ce știe Z3 să facă mai bine.
Citește și review-ul nostru pentru Sony Xperia Z3 Compact
Sony Xperia Z3 – Puncte pro
Camera foto a reușit să mă impresioneze. În afară de câteva probleme de supraprocesare software, cei de la Sony se descurcă destul de bine pe această parte. Pozele făcute la lumină sunt foarte clare și bine focalizate (cu toate că focalizarea nu e cea mai rapidă), iar cele făcute noaptea sunt senzaționale. Am testat camera pe stradă, în toiul nopții. Ce-i drept, a ajutat și iluminatul stradal, dar cei care sunt sceptici sunt rugați să scoată fotografii mai bune cu orice alt smartphone, în condiții de lumină similare. Cei 20,7 megapixeli pot fi folosiți și pentru a captura video în format 4K (știe și Z2 să facă asta, dar și Note 4), dar și video în slow-motion, lucru care poate fi distractiv. Ca să ne înțelegem – camera mi se pare cea mai bună doar în condiții de lumină scăzută. La lumină puternică este depășită de iPhone 6 și la filmare de Samsung Galaxy Note 4.
Performanța este ireproșabilă. Desigur, în testele sintetice (benchmark), modelul va ieși sub alte modele lansate de curând, care beneficiază de procesor Snapdragon 805, de exemplu, dar utilizatorul de rând nu va simți acest lucru. Sony Xperia Z3 e bun pentru orice – filme, jocuri, browsing și socializare. E genul de smartphone care își face treaba instant, fără să sughită, fără să înghețe și fără să te pună să aștepți. La fel ca restul vârfurilor de gamă de anul acesta, de altfel.
Autonomia mi s-a părut peste medie. Cu toate că bateria a fost micșorată cu 100 de mAh (Xperia Z2 are un acumulator de 3.200, Z3 unul de 3.100), cred că este mai bine optimizată. Smartphone-ul ține aproximativ o zi și jumătate în condiții de utilizare normală. Ce înseamnă asta pentru mine? Luminozitate setată pe automat, conexiune permanentă la internet și câte o sesiune de gaming de 10 minute de 3-4 ori pe zi. iPhone 6 nu face față la genul acesta de utilizare, Samsung Note 4 se ”prăbușește” după o zi.
Sony Xperia Z3 – Puncte contra
Ecranul nu este la standardul impus de alte vârfuri de gamă actuală. Nu vorbim despre rezoluție, cu toate că un display QHD (2560×1440) ar fi fost mai logic pe acest smartphone, ci despre culori și contrast. Luminozitatea este bună, dar imaginile par fade în comparație cu cele redate de smartphone-uri precum iPhone 6, Samsung Galaxy Note 4 sau LG G3.
Este un telefon fără niciun fel de logică. După cum v-am scris și în introducere, nu pot să înțeleg de ce Sony a ales să lanseze un nou vârf de gamă care, practic, nu aduce nimic nou față de modelul lansat în urmă cu șase luni. Poate ar fi fost mai bine ca Sony Xperia Z3 să mai stea puțin pe masa inginerilor și să fi fost lansat în februarie 2015. Compania japoneză se zbate să supraviețuiască și greșelile de acest gen nu îi fac deloc bine.
Sony Xperia Z3 – Concluzie
Sony Xperia Z3 este un telefon bun. Este performant, are o cameră mai mult decât decentă, are o autonomie peste medie și, colac peste pupăză, mai este și rezistent la apă și praf. Problema lui este principalul lui competitor: Sony Xperia Z2. Având în vedere diferența de preț între cele două (800 lei), vă recomand cu căldură – și regret față de Sony – fie să așteptați Xperia Z4, fie să vă cumpărați un Xperia Z2. Z3 este un moft mult prea costisitor.