25 sept. 2014 | 14:00

Allview V1 Viper S 4G, primul telefon 4G de la o companie românească

ACTUALITATE
Allview V1 Viper S 4G, primul telefon 4G de la o companie românească

Allview lansează, joi, in cadrul Mobility Reseller Days, cel mai important eveniment de profil din Polonia, primul smartphone LTE din portofoliul său, Allview V1 Viper S 4G.  

Allview V1 Viper S 4G

Allview V1 Viper S 4G are un ecran de 5 inch cu rezoluție HD sub care se ascunde un procesor Snapdragon tactat la 1,2Ghz. Memoria RAM este de 2GB, iar spațiul de stocare 16GB poate fi extins prin adăugarea unui card microSD. Camerele foto sunt de 8, respectiv 5MP și sistemul de operare este Android 4.4.2 KitKat.

Cu modulul LTE incorporat, Viper S 4G oferă conexiuni la internet cu viteze de download de până la 150 Mbps şi upload de până la 50 Mbps, de aproape 10 ori mai mari decât vitezele 3G. Device-ul este soluţia ideală pentru cele doua cartele SIM de la operatori de telefonie diferiţi sau pentru un SIM de voce şi unul pentru date. 

Produsul este disponibil la preţul de 1199 lei si va putea fi achiziţionat pe bază de precomandă de pe website-ul companiei.

“Nevoia de comunicare este în acest moment una complexă, astfel că şi cerinţele clienţilor cu privire la un device care să le satisfaca sunt tot mai ridicate. Produsele noastre îmbină performanţa, design-ul elegant si inovaţia, iar diversitatea acestora dă posibilitatea clienţilor să aleagă exact ce li se potriveşte”, a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.