20 nov. 2009 | 18:40

Lansare humanum est, exagerare diabolicum. Încă un an până la Chrome OS

ACTUALITATE
Lansare humanum est, exagerare diabolicum. Încă un an până la Chrome OS

Contrar zvonurilor, Google nu a lansat versiunea beta a sistemului său de operare Chrome. Și nici nu vedem nimic de genul acesta în curând. De versiunea finală ne mai desparte încă cel puțin un an, au spus reprezentanții companiei la evenimentul organizat joi.

Însă programatorii pot începe deja să încerce codul, fiindcă Google l-a pus la dispoziția comunității open source și susține că programatorii externi vor avea același acces la cod precum dezvoltatorii interni companiei. Chiar dacă sunt disponibile codul și schițe ale documentelor de design, versiunea finală a sistemului de operare ar putea avea loc spre finalul anului 2010, înaintea sărbătorilor de iarnă. Oricum, au fost dezvăluite și o serie de detalii astfel încât să avem o idee mai clară despre ce vom vedea la sfârșitul anului viitor.

Mai întâi de toate, Google intenționează să dezvolte o serie de specificații pentru componentele hardware care vor constitui suportul Chrome, a spus Sundar Pichai, vicepreședinte al managementului de produs al Google. În acest fel, producătorii de netbook-uri cu sistem Chrome vor construi aparatele în concordanță cu cerințele de rulare a sistemului. Pichai nu a oferit detalii precise, dar a lăsat să se înțeleagă că am putea vedea netbook-uri Chrome OS cu tastaturi și ecrane ceva mai mari decât modele comercializate în prezent.

Chrome va rula fie pe procesoare x86, fie pe ARM, lăsând producătorilor de hardware posibilitatea alegerii în construcția sistemelor. Totuși, ei vor trebui să folosească SSD-uri (solid-state drives) bazate pe memorie flash, din considerente legate de performanță și stabilitate. Oricum, nu vor fi nevoiți să folosească multă memorie, întrucât Chrome OS este conceput să pornească cea mai mare parte a informațiilor în mod cloud, cu o stocare local foarte mică.

Netbook-urile vor fi construite cu cipuri Wi-Fi de 802.11n, a mai spus Pichai.

Oficialii au făcut și o demonstrație a sistemului de operare web, care afișează o interfață în stilul browser-ului Chrome, cu taburi de aplicații în locul taburilor de pagini web şi un timp de șapte secunde pentru boot, dar care se estimează că va fi mult mai rapid la data lansării. Utilizatorii vor vedea același stil de taburi, dar cele din partea stângă-sus a ecranului vor rezervate pentru gmail, Yahoo, Facebook și alte servicii și aplicații web pe care fiecare le folosește zilnic. Toate informațiile sunt stocate, desigur, în sistem cloud.

În privința prețului la care vor putea fi achiziționate netbook-urile pe care rulează Chrome OS, Pichai a spus că ne putem aștepta la nivelul actual existent pe piață, având în vedere că anumite caracteristici, precum folosirea SSD-urilor, dar și faptul că producătorii de netbook-uri nu vor trebui să plătească pentru folosirea sistemului de operare, ca în cazul netbook-urilor cu Windows, se vor reflecta pozitiv în balanța lor de costuri.

Sursa: CNET