Intel Core M, procesorul pe care să îl vrei în laptop sau tabletă: silențios și cu autonomie mai mare
Intel are o serie nouă de procesoare pe care a denumit-o Core M. Spre deosebire de modelele din trecut, aceasta se remarcă nu printr-o noutate, ci prin lipsa unei necesități: nu are nevoie de ventilație. Asta va duce la dispozitive mai subțiri, mai ușoare, mai portabile.
Intel Core M înseamnă, în primul rând, dispozitive mai subțiri și mai silențioase, cu o grosime și de 9 milimetri și o portabilitate crescută. Procesorul are și un consum mic de energie, cel mai mic din istoria Intel, de doar 4,5 waţi. Pe scurt, autonomia va fi mai mare. În anumite cazuri și pe anumite configurații, se poate ajunge și la o autonomie dublă față de un sistem vechi de circa patru ani.
„Procesorul Intel Core M aduce o performanţă de computing cu până la 50% mai mare şi o performanţă grafică cu 40% mai mare comparativ cu a patra generaţie a gamei de procesoare Intel Core. Noul procesor oferă, de exemplu, o performanţă de computing de până la două ori mai mare şi o performanţă grafică de şapte ori mai mare comparativ cu un PC vechi de patru ani“, a explicat compania americană.
Demersul Intel în ultimii doi ani a fost înspre o autonomie mai mare fără a sacrifica puterea de calcul. Haswell a fost prima serie cu adevărat în parametrii aceștia. Odată cu Intel Core M, compania a anunțat și o serie de parteneriate cu producătorii din domeniu. Astfel, în perioada sărbătorilor de iarnă vei putea cumpăra deja un astfel de dispozitiv.
Produse care vor folosi Intel Core M
În prezent sunt în dezvoltare peste 20 de produse bazate pe Intel Core M. La IFA 2014, producători precum Acer, ASUS, Dell, HP și Lenovo au prezentat noi produse bazate pe Intel Core M. În ultimele luni din acest an, Acer își va extinde seria populară de notebook-uri 2 în 1 cu Aspire Switch 12, care are un ecran full HD de 12,5 inchi, un suport unic și tastatură magnetică pentru a folosi și mișca dispozitivul în 5 moduri.
Descoperă și alte produse de la IFA 2014
ASUS a lansat ASUS Zenbook UX305, un Ultrabook cu un display QHD de 13 inci și dispozitivul 2 în 1 ASUS Transformer Book T300FA, lansat chiar în timpul prezentării Intel. Transformer Book T300FA este un 2 în 1 de mare performanță, așteptat să fie disponibil în Europa din această toamnă de la 600 de euro. Pe viitor, ASUS are în plan lansarea unui dispozitiv și mai ușor ASUS Transformer T300 Chi.
Dell a anunțat primul său sistem comercial 2 în 1, Latitude 13 7000 Series, care combină dimensiunile reduse ale unui Ultrabook de business cu o tabletă detașabilă, într-un dispozitiv puternic. HP extinde portofoliul de produse Envy cu două noi PC-uri detașabile HP Envy x2, disponibile în variante de 13,3 inci și de 15,6 inci. Noul Lenovo ThinkPad Helix, disponibil din octombrie, este cu 12% mai ușor și cu 15% mai subțire decât predecesorul său.
Versiunile Core M: Intel Core M-5Y10/5Y10a cu o frecvență de până la 2.0 GHz și Intel Core M-5Y70 cu până la 2.6 GHz, cel mai puternic din gama Intel Core.