05 sept. 2014 | 14:06

Ne-am pus Sony Smartwatch 3 la încheietură [VIDEO Hands-on]

ACTUALITATE
Ne-am pus Sony Smartwatch 3 la încheietură [VIDEO Hands-on]

Sony Smartwatch 3 e primul ceas inteligent al companiei care folosește sistemul de operare Android Wear. A fost anunțat la IFA 2014 și va sosi pe piață anul acesta. Noi am pus mâna pe el un pic, deși în versiune de preview.

sony smartwatch 3

Sony SmartWatch 3 e compatibil cu Android 4.3 Jelly Bean și sisteme de operare mai noi. Are un procesor baztat pe arhitectură ARM Cortex A7 la 1,2 Ghz, 512 MB de RAM și capacitate de stocare de 4 GB.

Descoperă și alte gadgeturi lansate de companii la IFA 2014

Este rezistent la apă și la praf, poate fi controlat prin voce, prin atingeri și răspunde la comanda Ok Google. Are integrat un senzor de lumină, un accelerometru, un giroscop și un GPS. Bateria are 420 de miliamperi, iar ceasul poate comunica prin Bluetooth 4.0 și NFC. De asemenea, are o mufă microUSB.

Pentru a se conecta la un telefon, ceasul are nevoie de un device cu minimum Android 4.3, care să aibă instalată aplicația SmartWatch 3.

[dmalbum path=”/wp-content/uploads/dm-albums/Sony Smartwatch 3/”/]

Ce cred despre Sony SmartWatch 3?

sony smartwatch 3

În condițiile în care toți producătorii mari au adus câte un ceas inteligent cu Android Wear, SmartWatch 3 era o nevoie. Remarcabil e faptul că Sony a schimbat designul tradițional, mai pătrățos și a pus un ecran de 1,6 inci, puțin curbat, care face ca ceasul să semene foarte mult cu seria Gear de la Samsung.

Cureaua e dintr-un cauciuc care nu ne-a plăcut niciodată, mai ales că e exact același material folosit de Samsung. Cureaua nu pare naturală, nu pare ca un accesoriu pe care l-aș purta vreodată.

sony smartwatch 3

Ceasul rula Android Wear în versiune preview, așadar doar am putut să facem ceasul să răspundă la comanda Ok Google și să navigăm prin meniurile sale – mesaje prin Hangouts, informații despre vreme și călătorii prin Google Now, muzică și notificări despre mesaje și apeluri.

E practic un Google Now de buzunar, iar până acum, în categoria Android Wear Motorola, LG și Asus sunt cei care au venit cu lucruri cu adevărat interesante. SmartWatch 3 e încercarea Sony de a păstra locul 3 pe o piață mică. Odată cu extinderea ei, japonezii vor avea probleme în a fi competitivi pentru că duc lipsă de imaginație.

Video Hands On cu Sony SmartWatch 3

Vlad Andriescu este Redactor-Șef, start-up.ro. Când nu e în căutarea următorului Steve Jobs, scrie despre trecut și viitor. vezi toate articolele