17 iul. 2014 | 16:07

Microsoft taie aripile „robotului“: americanii renunță la platforma Nokia X cu Android

ACTUALITATE
Microsoft taie aripile „robotului“: americanii renunță la platforma Nokia X cu Android

Nokia, nu mai este o știre, e o divizie a Microsoft. Și pentru că Microsoft are propria platformă software, a decis că Nokia X nu va mai avea viață lungă. Visul Android al Nokia n-a ținut decât o vară.

Nokia X

Microsoft a anunțat că va concedia 18.000 de oameni în viitor, iar 12.500 dintre aceștia provin din fosta companie Nokia. Odată cu tăierea locurilor de muncă, taie și din proiecte, după cum scrie The Verge. Nokia X, platforma cu Android dezvoltată de finlandezi, se dovedește astfel un experiment de vară, fără dorință de dezvoltare. În schimb, Windows Phone va fi pentru toate dispozitivele.

„În completarea portofoliului nostru deja întocmit, vrem să livrăm mai multe dispozitive Lumia low-cost, preluând și elemente de design sau funcționalități de pe Nokia X. Ne așteptăm ca trecerea să se desfășoare rapid, continuând să vindem și susținem actualele dispozitive Nokia X“, se arată într-un mail trimis de Stepehn Elop, șeful pe dispozitive al Microsoft, angajaților.

Nokia X – Dual SIM-ul ca o “tabletă de ciocolată” [REVIEW]

Elop a mai spus că se vor concentra mai ales pe creșterea pieței Windows Phone, mai ales pe segmentele de piață unde contează prețul și, totodată, unde Lumia are cele mai mare creșteri. Altfel spus, Microsoft taie 18.000 de locuri de muncă și taie un proiect interesant, dar prea puțin competitiv cu ceea ce oferă piața deja.

Actualele schimbări vin sub comanda lu Satya Nadella, actualul director al Microsoft, care vrea să restructureze compania într-una axată pe dispozitive mobile și cloud. De asemenea, el vrea să ridice cota de piață a tabletelor cu Windows. În următoarea perioadă am putea vedea o companie Microsoft mai axată pe software și dispozitive capabile să fie reale alternative la ceea ce Google și Apple oferă.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele