S-au aflat specificațiile pentru Motorola Moto X+1
Cei de la Motorola se pregătesc pentru lansarea Moto X+1, urmaș ar vârfului de gamă Moto X. Specificațiile smartphone-ului au ajuns pe Internet.
Smartphone-ul a fost zărit până acum într-o serie de imagini neoficiale și în câteva clipuri video. Cu toate că am auzit diverse configurații, greșeala făcută de un operator din Brazilia confirmă unele zvonuri.
Astfel, potrivit site-ului operatorului Livraria, Motorola Moto X+1, smartphone-ul nu poate fi comparat cu celelalte vârfuri de gamă existente pe piață la ora actuală și poate fi considerat, mai degrabă, un telefon mid-range.
Astfel, Moto X+1 va avea un ecran de 5,2 inch cu rezoluție HD sub care se va ascunde un procesor quad-core, tactat la 2,26Ghz, model Snapdragon 800. Memoria RAM va fi de 2GB, iar spațiul de stocare, de 32GB. Camera principală va fi de 12MP, iar cea frontală, de 5MP. Telefonul va rula Android 4.4 KitKat, iar bateria va fi de 2.900 mAh.
Cel mai probabil că aceste specificații sunt corecte, având în vedere că vin de la o sursă de încredere.