16 iun. 2014 | 16:00

Hitman: Sniper va fi lansat și el, în cursul acestui an

ACTUALITATE
Hitman: Sniper va fi lansat și el, în cursul acestui an

În cursul acestui început de lună, Square Enix Montreal a anunțat existența în dezvoltare a unui nou joc, pe numele său comercial Hitman: Sniper.

Hitman Sniper

Dacă titlul Hitman: Sniper sună interesant pentru voi, aflați că acesta a fost prezentat în mod oficial la E3 2014, unde s-a anunțat disponibilitatea lui, cândva în toamnă, precum și faptul că va fi un joc de tip free-to-play. Gamerii se pot aștepta așadar la achiziții in-game, însă în ce măsură sunt acestea necesare pentru a progresa în cadrul jocului rămâne să vedem după lansarea acestuia. Exemple de achiziții de acest gen sunt ”super sonic sniper rounds” sau un addon care permite puștii cu lunetă să tragă la fel ca una semi-automatică și altele.

Premiza de la care pleacă jocul este destul de simplă, și anume că jucătorului ii se vor indica ținte pe care să le doboare cu ajutorul puștii cu lunetă. Totuși, în loc de stilul clasic aim&shoot, jucătorul este impuslionat să își doboare țintele și bodyguarzii lor în cel mai creativ mod posibil, pentru a câștiga cât mai multe puncte. Din câte am auzit va exista o balanță între încercarea de a obține cât mai multe puncte posibile și faptul că reușești să nu îți sperii ținta fiind mult prea creativ.

Hitman:Sniper pentru mobile se bazează pe jocul de tip bonus lansat înaintea lui Hitman: Absolution din 2012. Până acum jocul arată destul de bine, iar dacă vă interesează acest titlu va trebui să așteptați până în toamnă pentru a pune mâna pe el.