06 mai 2014 | 11:43

EVGA a dezvăluit plăcile de bază compatibile Z97 Haswell-Refresh

ACTUALITATE
EVGA a dezvăluit plăcile de bază compatibile Z97 Haswell-Refresh

EVGA se numără printre producătorii de componente care au anunțat cele mai noi plăci de bază pentru platforma Z97.

EVGA-Z97-Stinger-e1399102615289

Noile plăci de bază EVGA au un layout și un design specific tendinței producătorului și sunt desigur similare cu EVGA Z87 Classified și EVGA Z87 Stinger, singura diferență majoră fiind noul chipset Z97 Express de la Intel. The EVGA Z97 Stinger Mini-ITX dispune de un PCB cu 10 straturi, suportă memorii DDR3 la 2666 MHz și deține patru porturi SATA 6 Gbps, 1 x PCI-e x16 și  5.1 Creative Core 3D audio.

EVGA Z97 FTW are un format ATX, 4 slot-uri PCI-e x16, 8 conectori SATA 6Gbps, 4 slot-uri DDR3 DIMM, și un conector M.2 pentru SSD-urile ultrarapide. Placa are desigur și un BIOS de tip dual, precum și conectori pentru citirea voltajului însă pe partea audio este instalat un codec ALC în locul celui Creative. 

Flagship-ul este EVGA Z97 Classified cu 4 slot-uri pentru DDR3, 8 porturi SATA 6 Gbps, 5 slot-uri PCI-e x16, două controllere Intel pentru partea de rețea, Creative Core3d Audio, triple BIOS și suport pentru LucidLogix Virtu MVP 2. Dacă vă mai aduceți aminte, această funcție permite folosirea în sistem dual, a două plăci grafice diferite, una de la AMD și una de la NVIDIA, cumulând performanțele acestora, la fel ca în cazul unui sistem SLI sau CrossfireX.

Prețurile încep de la 200 de dolari pentru cea mai ieftină variantă, Stinger, și ajung la 380 de dolari pentru Classified. Noile plăci de bază EVGA vor fi disponibile în curând, odată cu lansarea noii generații de procesoare Intel. 

EVGA-Z97-FTW-e1399102627667

EVGA-Z97-Classified-e1399102637433