30 apr. 2014 | 09:28

S-a lansat Mozilla Firefox 29, arată diferit şi poate fi personalizat la maximum

ACTUALITATE
S-a lansat Mozilla Firefox 29, arată diferit şi poate fi personalizat la maximum

În fuga după simplitate, rareori mai vedem schimbări radicale de design, precum în noua versiune de 29.

Mozilla Firefox 29 update personalizare

După o lungă perioadă de beta, astăzi a fost lansat pentru publicul larg . Este radical diferit de versiunile anterioare, dar reuşeşte totuşi în continuare să fie evident că vorbim de browserul celor de la Mozilla.

De acum, tab-urile sunt evidenţiate mult mai bine şi este mult mai uşor să identificaţi pe fereastra activă. În plus, deşi tab-urile din background se pierd în fundal, titlurile sunt în permanenţă foarte clare, motiv pentru care puteţi sări cu uşurinţă la ce vă interesează. Noul meniu, cu un accent pe icoane mari similare cu cele de la un smartphone, este mult mai uşor de înţeles şi de folosit. Puteţi foarte uşor să trageţi de icoane dintr-un meniu într-un toolbar şi invers, iar dacă sunt elemente pe care nu le folosiţi prea des în interfaţa standard, este foarte uşor să scăpaţi de ele. Practic, din câţiva paşi, vă puteţi face o configuraţie mult mai productivă.

Pagina care apare implicit atunci când creaţi un tab nou este de asemenea personalizabilă cu shortcut-uri şi alte butoane care vă ajută pe voi. Tot ce ţine de noul design poate fi personalizat în aşa fel încât să fie pe gustul vostru. Partea de sincronizare a tab-urilor între dispozitive a beneficiat de asemenea de un update. Sunt curios dacă pe termen lung voi simţi şi un avantaj când vine vorba de performanţă netă, la încărcat pagini sau la ţinut 30 de tab-uri deschise simultan.

În principiu, noua versiune Mozilla Firefox ar trebui să fie instalată automat. Dacă acest lucru nu se întâmplă, o puteţi face manual de pe site-ul Mozilla.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele