O staţie de lucru accesibilă – Dell Precision M2800
Deşi segmentul de piaţă al celor care îşi doresc o staţie de lucru accesibilă este foarte mare, Dell Precision M2800 este printre singurele care se încadrează.
În încercarea de a desfiinţa mitul sistemelor portabile ultra performante de mii de dolarii, cei de la Dell au introdus zilele trecute în familia lor de sisteme portabile profesionale, noul Precision M2800.
Notebook-urile din gama Precision au fost din totdeauna clasificate ca staţii de lucru. Chiar dacă noul intrat în familie, Precision M2800, nu se laudă nici măcar cu un display Full HD, reuşeşte să compenseze prin restul specificaţiilor. Preţul de achiziţie al unui M2800 pleacă în Statele Unite de la 1200 de dolari. La această valoare, primiţi un un display HD de 15 inci cu o rezoluţie nativă de 1366 x 768. Deşi veţi putea achiziţiona upgrade-uri importante, începând cu monitorul care poate sări la Full HD şi procesorul care poate fi înlocuit cu cel mai rapid Intel Core i7, important este altceva.
Pe lângă un Core i5 sau Core i7 de ultima generaţie, noul M2800 vine o placă video recentă profesională cu numele de AMD FirePro W4170M ce include o memorie dedicată de 2GB. O memorie RAM de 16GB şi un spaţiu de stocare de 1TB fac de asemenea parte din configuraţia de baza. Dacă aţi făcut un pariu cu voi înşivă şi următorul vostru notebook va include un display HiDPI, este foarte important să reţineţi că o configuraţie similară cu cea descrisă mai sus, ascunsă în spatele unui panou de 15 inci cu 3200 x 1800 pixeli costă aproape de două ori mai mult şi poartă numele de Precision M4800.