Campionatul Mondial de Sport Electronic ia startul astazi, cu reguli ca la carte
Campionatul Mondial de Sport Electronic a luat startul astazi la Sala Polivalenta si se va desfasura pe parcursul a trei zile.
Competitia gazduieste peste 200 de jucatori profesionisti din 50 de tari, precum si delegatii ale federatiilor de sport electronic.
“Romania, ca tara organizatoare, s-a calificat automat la toate cele patru jocuri, iar pentru celelalte locuri s-au realizat calificari continentale. Tara noastra are deja un start, avand calificati la fiecare joc, ceea ce inseamna si mai multe puncte pentru noi. Totusi, sansele noastre cele mai mari vin de la concursul de League of Legends”, a precizat Silviu Stroie, organizator.
In cadrul campionatului, pentru prima oara in istoria gaming-ului romanesc, se vor efectua teste antidoping in colaborare cu laboratorul antidoping de la Bucuresti.
Romania este membra a Federatiei Internationale de Sport Electronic din anul 2009. De atunci, cu sustinerea ligii, reprezentantii tarii noastre au participat la toate Campionatele Mondiale, plasand Romania an de an intre primele trei din lume, in clasamentele pe natiuni.
Tara noastra concureaza la campionat cu o echipa formata din 10 baieti (cinci la League of Legends – LOL si cinci la Alliance of Variant Arms – A.V.A.) precum si doua fete, ce vor juca la disciplinele StarCraft 2 si Tekken Tag Tournament 2.
De asemenea, cei prezenti la Sala Polivalenta pentru a urmari campionatul vor avea ocazia sa castige premii in valoare de peste 7.000 de euro, daca se inscriu la concursurile organizate de partenerii evenimentului. In total, premiile Campionatului Mondial de Sport Electronic ajung la valoarea de 44.000 de euro.
Cei interesati de competitie pot participa la concursul nostru organizat pe Facebook, si pot castiga una dintre cele 10 invitatii duble pentru eveniment. LINKUL este AICI.