ASUS ROG Matrix R9 280X – Cele mai noi placi cu procesoare de ultima generatie AMD
ASUS Republic of Gamers (ROG) a lansat placile video Matrix R9 280X Platinum si Matrix R9 280X standard, cele doua modele fiind motorizate de cele mai noi procesoare grafice AMD Radeon R9 280X.
In urmatoarele saptamani vom asista desigur la cea mai mare pleiada de placi grafice din ultima vreme, fiecare producator etalandu-si „tehnologiile exclusiviste” in materie de sisteme de racire, modalitati de overclocking si mici diferente de constructie, care, in teorie, pot face decizia de achizitie mai grea sau mai usoara, dupa caz. Cert este ca noile placi detin acelasi procesor grafic si, momentan, aceeasi cantitate de memorie RAM. Diferentele sunt minore, cele de fiabilitate fiind aproape imposibil de calculat.
ASUS ROG detine doua implementari pentru acest GPU si anume varianta simpla si cea platinum a lui Matrix R9 280X. Singura diferenta vizibila dintre cele doua placi este frecventa procesorului grafic, care la varianta Platinum este de 1100 MHz, pe cand varianta normala lucreaza la 1000 MHz. In rest, avem aceeasi cantitate de memorie 3GB GDDR5, 2048 procesoare de stream, o frecventa de 6400 MHz a memoriei grafice, iesiri DVI-D, DisplayPort si HDMi.
Pretul de 1759 lei este cel al variantei Platinum, singura care va fi disponibila de altfel si la noi in tara.
[table id=192 /]