Peek Vision: Aplicatie pentru consult oftalmologic, in utilizare de masa
PEEK Vision sau, in forma extinsa, Portable Eye Examination Kit este un kit portabil de examinare oculara constand intr-un ansamblu de… aplicatii.
Este clar ca traim intr-o lume in care software-ul a ajuns la un nivel uluitor. Chiar si pentru pasionatii si cunoscatorii IT-ului, apar mereu surprize extraordinare in ceea ce priveste diversitatea directiilor si nivelul de dezvoltare al programrii.
PEEK Vision aduce o tehnologie care ar putea trata ochii a peste sute de milioane de oameni care traiesc in tarile lumii a treia. Aplicatia consta intr-un numar de teste standardcompatibile cu un smartphone de nivel mediu. Camera telefonului poate fi folosita pentru a scana ochiul, cu un flash LED suficient de puternic pentru a ilumina retina. Pot fi aplicate diferite teste, iar rezultatele pot fi folosite prin geotag, cu ajutorul GPS-ului incorporat al terminalului. In acest fel, poate fi completat cu usurinta un dosar al pacientului si, mai departe, rezultatele pot fi trimise wireless unui medic, pentru a fi analizate.
Momentan, aplicatia PEEK este in testare in Kenya, pe 5.000 de pacienti, iar primele rezultate sunt foarte promitatoare: medicii au putut deja prescrie, prin acest sistem, tratament pentru peste 1.000 de pacienti.
Iata ce aplicatii sunt incluse in kitul Peek:
Patient record with Geo-tagging
Visual Acuity
Visual field testing
Colour Vision Testing
Contrast Sensitivity Testing
Lens imaging for cataract
Retinal Imaging
Image grading
Este, intr-adevar, un progres revolutionar, mai ales ca, se stie, majoritatea nevazatorilor traieste in tarile slab dezvoltate. In conditiile in care 80% din cazurile care duc la orbire ar putea fi tratate, fiind consecinta lipsei de ingrijire corespunzatoare, dezvoltarea Peek Vision este o inovatie magnifica. In curand, aplicatia va iesi din teste, putand fi utilizata la nivel extins.