15 apr. 2013 | 22:18

EESTEC Olympics 4: Programare in 24 de ore

ACTUALITATE
EESTEC Olympics 4: Programare in 24 de ore

Pasionatii de programare pot intra intr-o noua competitie contra cronometru, in cadrul editiei a patra a EESTEC Olympics, care va avea loc la finalul acestei luni, la Bucuresti, organizata de asociatia studenteasca EESTEC Bucuresti.

EESTEC Olympics

De-a lungul a 24 de ore, 15 echipe a cate 3 oameni se vor intrece pentru programarea unei aplicatii web ce va fi portata si pe dispozitive mobile (telefoane, tablete etc). In urma unei probe preliminare ce va avea loc pe 20 aprilie, vor fi alesi 45 de finalisti.

Finala EESTEC Olympics va avea loc la data de 26-27 aprilie, in Politehnica Bucuresti – Holul AN al Rectoratului. Pentru EESTEC Olympics 4, se anunta premii in valoare de peste 2.600 de euro.

Evenimentul se adreseaza studentilor din cadrul Universitatii Politehnica Bucuresti, Academiei de Stiinte Economice si a Universitatii Bucuresti.

Inscrierile pentru eveniment au loc pe site-ul www.eestec.ro/olympics.