Un traseu turistic din România, în topul celor mai bune destinații de vacanță pentru 2026, realizat de The Times
România reușește din nou să atragă atenția presei internaționale de turism. Un traseu spectaculos care traversează țara de la nord la sud a fost inclus într-un clasament al celor mai interesante locuri de vizitat în 2026, realizat de prestigioasa publicație britanică The Times. Lista, alcătuită după analiza a aproximativ 700 de propuneri din întreaga lume, aduce laolaltă 51 de destinații considerate ideale pentru vacanțele anului viitor.
Via Transilvanica, un traseu turistic spectaculos
În selecția „The Sunday Times Best New Trips for 2026” apare și Via Transilvanica, ruta de aproximativ 1.400 de kilometri ce pornește de la Mănăstirea Putna, în Bucovina, și ajunge până la Drobeta-Turnu Severin, pe malul Dunării. Traseul a fost evaluat de Chris Haslam, editorul de călătorii al publicației, care a luat în calcul trei criterii: raportul cost-experiență, potrivirea cu tendințele actuale din turism și acel element special, greu de definit, pe care revista îl numește „quite fancy that factor” — senzația care îi face pe oameni să își dorească neapărat să ajungă acolo.
Topul a fost stabilit după discuții ample cu agenții de turism, companii aeriene, hotelieri și chiar localnici familiarizați cu destinațiile. Recomandările sunt însoțite și de perioadele ideale pentru vizitare, iar România se regăsește alături de experiențe exotice de pe mai multe continente.
„În 2026, veți putea înota în jurul insulelor din Sulawesi, observa păsări într-o oază renăscută din Sahara, explora părți din Amazon pe care turiștii nu le ating de obicei și, dacă vă atrage ideea, fiți primii care vor scrie despre noul hotel de lux Ikos all-inclusive, când acesta se va deschide în Creta. Poate preferați un spa finlandez într-o pădure înghețată, o drumeție de zece zile prin România medievală sau o călătorie cu trenul de lux prin Thailanda. În ceea ce mă privește, există o excursie pentru observarea tigrilor, ghidată de cei patru conservatoriști care au salvat specia. Mi se pare foarte interesantă”, scrie Chris Haslam, care plasează Via Transilvanica pe locul 23.
„Drumul care unește”
Inaugurată oficial în octombrie 2022, Via Transilvanica străbate șapte regiuni istorice și zece județe. Proiectul a fost realizat de ONG-ul Tășuleasa Social cu scopul de a readuce viață economică și turistică în peste 400 de comunități rurale afectate de depopulare. Nu întâmplător traseul este cunoscut drept „drumul care unește”: el conectează satele tradiționale cu turiștii interesați de natură, ecoturism și autenticitate.
Pe parcurs, călătorii pot alege între hoteluri, pensiuni sau chiar cazare în gospodăriile localnicilor ori în case parohiale, unde sunt serviți cu mâncare pregătită din produse locale. Există ghiduri detaliate pentru fiecare segment, atât pentru drumeți, cât și pentru cicliști.
Un element aparte îl reprezintă bornele kilometrice din andezit, sculptate de artiști și amplasate de-a lungul traseului. Acestea transformă întreaga rută într-o veritabilă expoziție de artă în aer liber. Unele repere se află în apropierea unor obiective cunoscute, precum Cetatea Alba Carolina sau satele săsești, inclusiv Biertan.
Drumul trece pe lângă 12 situri UNESCO și a fost apreciat la nivel european pentru contribuția la dezvoltarea sustenabilă a comunităților locale, obținând două Premii Europene pentru Patrimoniu — pentru Implicarea Cetățenilor și premiul Public Choice Award.
„Multe lucruri par neschimbate”
Publicația britanică descrie experiența astfel:
„În 2018, la 100 de ani de la unirea Transilvaniei cu România, a luat naștere ideea construirii unui traseu care să unească națiunea. Opt ani mai târziu, Via Transilvanica este finalizată, având o lungime de 870 de mile și putând transforma frumoasa România în următoarea destinație importantă pentru drumeții. Această excursie de grup, de zece zile, se concentrează pe partea transilvăneană a traseului, combinând vizite la mănăstiri, muzee și biserici cu plimbări de până la 21 de kilometri pe zi.
Multe lucruri par neschimbate aici încă din secolul al XV-lea, cu o populație îmbătrânită de pădurari și fermieri care îngrijesc un pământ frumos, exact așa cum au făcut generațiile dinaintea lor. Veți petrece o noapte în orașul medieval Sighișoara, inclus în patrimoniul UNESCO, înainte de o scurtă plimbare finală în satul Bran – și nu, în ciuda a ceea ce vi se spune, Vlad Țepeș nu a locuit niciodată aici”.