Un nou caz Nordis în România. Țeapă imobiliară la Oxy Residence 2: apartamente vândute de mai multe ori
O nouă țeapă imobiliară zguduie piața din București. Oxy Residence 2, ansamblu rezidențial promițător, a vândut aceleași apartamente de mai multe ori, iar zeci de clienți au rămas cu banii luați și cu promisiuni neonorate. Constructorul a dispărut, iar telefoanele firmei sunt închise.
Cine sunt clienții păgubiți și cum au pierdut banii
Clienții povestesc că au plătit zeci de mii de euro pentru apartamente considerate moderne și accesibile, cu spații verzi și locuri de joacă, doar pentru a descoperi că sunt stăpâni pe hârtie fără valoare.
”Am achitat integral apartamentul în luna a 10-a, în 2024, în urma promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare semnată bineînțeles și parafată la notar suma de 60.000 de euro integral, un avans de 1000 de euro cash și restul prin transfer bancar. De atunci ne tot amână cu termene.
Eu mi-am mobilat absolut tot apartamentul. Mai aveam doar perdele, draperii de mobilat. Am scos un extras de carte funciară și să aflu că, pe același imobil pe care eu l-am achitat integral și mobilat în prealabil, mai este cineva în cartea funciară”, a povestit o victimă, potrivit observatornews.ro.
O altă persoană a relatat experiența sa: ”Apartamentul l-am achiziționat în 2023, în ianuarie. Am văzut şantierul, după care am mers și am făcut actele la notar, am plătit toată suma, undeva la 50.000 de euro, am plătit cash prin transfer bancar. Și de atunci aștept. Inițial mi s-a spus că livrarea se va face în septembrie 2023.
Nu mai răspunde la telefon, este telefonul închis, toate telefoanele care sunt afișate pentru Oxy Residence sunt închise. Este o mare țeapă, este o mare rețea în spate”. Disperați, cumpărătorii depun plângeri la poliție și încearcă să își recupereze banii pierduți.
”Am depus o plângere la poliție. Au fost câteva persoane care au zis că au luat legătura cu avocați”, a adăugat o victimă.
Ce s-a întâmplat cu proiectul Oxy Residence 2
Oxy Residence 2 ar fi trebuit să fie un ansamblu de patru blocuri. Două au fost finalizate, dar rămân nelocuite, iar două au rămas la stadiul de șantier după ce constructorul a sistat lucrările, susținând că nu și-a mai primit banii pentru materiale.
”Ultima încasare făcută de dânșii a fost în anul 2024 și am tot aşteptat, am aşteptat, am vorbit, până în decembrie cu Io(…), iar din decembrie nu a mai răspuns nimeni la telefon, am înțeles că a plecat cu toate încasările, 200.000 de lei pentru beton”, a declarat Alexandru Preda, constructor.
Aceeași locuință a fost vândută mai multor persoane, generând conflicte între clienți. Notarul implicat a recomandat soluții legale: ”Nu pot nici să vă confirm, nici să vă infirm.
Ceea ce pot să vă asigur este că tot ceea ce s-a făcut s-a făcut cu bună credinţă iar în momentul în care s-a semnalat existenţa unor probleme au fost luate măsurile care se cuveneau, dar în acest moment nu pot fi divulgate”, a explicat Vlad Husu, avocat.
Administratorul și dezvoltatorul refuză explicațiile
Cei de la Observator au încercat să obțină un punct de vedere de la administratorul firmei, dar au rămas fără un răspuns coerent.
”Nu fac justiţie la Observator, la revedere!”, a declarat Mariana Lungu, administrator Oxy Residence.
Dezvoltatorul nu este la primul conflict cu legea; în trecut, numele său a apărut într-un dosar privind încasări ilegale de TVA de la stat. Peste 50 de clienți așteaptă acum recuperarea banilor și soluționarea unei situații care riscă să devină unul dintre cele mai mediatizate cazuri imobiliare din Capitală.