Un film vechi de 70 de ani, găsit într-o cameră de 13 dolari: misterul fotografiilor din Elveția postbelică

Uneori, istoria nu stă în muzee, ci pe un raft de magazin second-hand, între obiecte care par banale. Așa s-a întâmplat în Wiltshire, Marea Britanie, unde un fotograf amator a cumpărat cu doar 13 dolari (10 lire) o cameră pliabilă Zeiss Ikon Baby Ikonta din anii ’30. Abia acasă a observat detaliul care a schimbat totul: în interior era un film deja expus, dar niciodată developat.

Descoperirea a fost cu atât mai improbabilă cu cât pelicula stătuse închisă în aparat timp de decenii. Totuși, după o developare atentă, filmul a scos la lumină o serie de imagini alb-negru cu o familie necunoscută și schiori surprinși în Elveția, inclusiv cadre realizate lângă celebrul Badrutt’s Palace Hotel din St. Moritz, scrie Petapixel.com.

Cum a ieșit la iveală filmul uitat

Povestea începe simplu: o cameră veche, găsită într-un charity shop din Wilton, lângă Salisbury. Aparatul părea „doar” un obiect vintage, genul pe care îl iei pentru colecție sau decor. Fotograful, care a preferat să rămână anonim, a observat însă că mecanismul ascundea o rolă de film expusă, semn că cineva fotografiase cu ea și apoi o uitase acolo.

În loc să riște singur developarea și să distrugă ce mai rămăsese din emulsie, a apelat la Ian Scott, specialist la Salisbury Photo Centre (retailer Fujifilm), pentru a vedea dacă se poate recupera ceva. Aici începe partea cu adevărat rară: nu doar că filmul era încă „salvabil”, dar era și o capsulă de timp cu indicii despre un moment precis din istoria turismului de iarnă elvețian.

Horoscop zilnic 6 februarie 2026. Zodia care riscă să rămână fără partener, o a treia persoană intervine în relație

Zodiile pentru care relaţiile ajung la un alt nivel. Horoscopul iubirii pentru săptămâna 9-15 februarie 2026

Ce a însemnat developarea unui film din 1956

În cameră se afla o rolă de Verichrome Pan 127 (VP), un tip de film asociat cu anii ’50, menționat ca fiind din 1956 și păstrat nedezvoltat până în prezent. Când vorbim despre peliculă expusă și uitată zeci de ani, provocarea nu e doar chimică, ci și una de fragilitate: stratul fotosensibil se degradează, crește riscul de pete, iar contrastul poate deveni imprevizibil.

Ian Scott a folosit o metodă blândă, gândită să reducă riscul de a „rupe” imaginea latentă: developare cu Rodinal diluat 1:100, timp de 60 de minute, fără agitare. În termeni practici, e o abordare care încearcă să obțină maximul posibil dintr-o peliculă îmbătrânită, evitând șocurile mecanice și reacțiile prea agresive. Rezultatul a fost peste așteptări: imagini lizibile, cu suficiente detalii încât să se distingă fețe, peisaje și elemente de context.

Camera Zeiss Ikon Baby Ikonta din 1930

Indiciile din cadre: St. Moritz, schiori și un concurs cu sponsor neașteptat

Imaginile recuperate arată schiori cu numere pe piept, peisaje de munte, momente de pauză lângă cabane și chiar scene sociale care par să fi fost fotografiate în alt context, inclusiv o întâlnire în aer liber care amintește de o petrecere la ceai, posibil în Marea Britanie. Piesa centrală rămâne însă seria de cadre din Elveția, în zona St. Moritz, în apropierea Badrutt’s Palace Hotel, loc simbolic pentru turismul de iarnă.

Un detaliu cu potențial de „cheie” pentru identificare: mai mulți schiori poartă numere sponsorizate de Cow & Gate, brand cunoscut pentru produsele destinate bebelușilor. Salisbury Photo Centre a lansat un apel public pentru identificarea persoanelor, iar Ian Scott a legat indiciile de competiția „Cow & Gate Ski Trophy”, desfășurată în Elveția în anii ’50. Cum tipul de film menționat a intrat în vânzare începând cu 1956, ipoteza este că fotografiile au fost făcute mai târziu în acel deceniu.

Dincolo de romantismul poveștii, asta e partea care o transformă într-un puzzle real: sponsorul, locația și tipul de film îngustează intervalul temporal, iar fiecare indiciu crește șansa ca cineva să recunoască fețe, uniforme, clădiri sau chiar cabana din fundal. E genul de material care, odată ajuns online, poate fi „rezolvat” de comunități întregi în câteva zile, dacă apare persoana potrivită care să spună: „îl știu pe omul din fotografia asta”.

Fotografiile îi arată pe schiori la hotelul Badrutt’s Palace, din St. Moritz, Elveția.

O fotografie arată o petrecere cu ceai în grădină, posibil în Regatul Unit.

De ce te prinde o astfel de poveste și ce rămâne după ea

Există ceva irezistibil în ideea că imagini „pierdute” pot reapărea din nimic, la zeci de ani distanță. Diferența față de descoperirile istorice clasice e că aici nu vorbim despre un eveniment major, ci despre oameni obișnuiți, surprinși într-o vacanță sau la un concurs de schi, într-o Europă care își revenea după război. Tocmai banalitatea lor le face valoroase: ele prind viața așa cum era, fără intenția de a documenta „istoria mare”.

Povestea mai spune și altceva, foarte actual: fotografia digitală îți dă instantaneu confirmarea, dar îți poate lua misterul. În epoca filmului, declanșai rar, nu vedeai imediat rezultatul, iar o rolă de peliculă putea deveni, fără să vrei, o arhivă blocată în timp. Faptul că aceste cadre au stat 60–70 de ani fără să fie văzute nici măcar de cel care le-a făcut are o ironie frumoasă: cineva a fotografiat cu gândul la prezent, iar imaginile au ajuns să fie privite abia de viitor.

În final, farmecul rămâne același: o cameră ieftină, luată dintr-un magazin de caritate, s-a transformat într-o mașină a timpului. Iar când un specialist reușește să scoată imagini dintr-o peliculă uitată, nu recuperează doar fotografii, ci un fragment de viață care, altfel, ar fi rămas închis pentru totdeauna.