Un celebru fotbalist de la FC Metz, rănit în incendiul devastator din Elveţia. Are arsuri grave pe o treime din corp
Christophe Hutteau, agentul fundaşului de la FC Metz, Tahirys Dos Santos, în vârstă de 19 ani, a oferit noi informaţii despre starea de sănătate a jucătorului, la o zi după incendiul devastator izbucnit într-un bar din Crans-Montana, unde tânărul fotbalist îşi petrecea noaptea de Revelion.
Tahirys Dos Santos, rănit în incendiul devastator din Elveţia
Dos Santos se afla în Elveţia pentru câteva zile de vacanţă, înainte de reluarea antrenamentelor cu echipa sa de club. Potrivit agentului, jucătorul a fost transferat joi seară într-un spital din Stuttgart, Germania, specializat în tratarea arsurilor grave.
„Ultimele veşti le avem de vineri dimineaţă, de la părinţii lui Tahirys, care au condus toată noaptea pentru a ajunge lângă el. Nu pot spune că se simte bine, pentru că suferă foarte mult. Are arsuri pe aproximativ 30% din suprafaţa corpului. Partea încurajatoare este că starea plămânilor s-a îmbunătăţit semnificativ, capacitatea respiratorie fiind mult mai bună faţă de ieri dimineaţă”, a declarat Hutteau.
Fundaşul debutase recent la echipa mare a celor de la FC Metz, pe 20 decembrie, într-un meci din Cupa Franţei. La momentul tragediei, acesta se afla în staţiunea de schi alături de prietena sa şi de un grup de prieteni, majoritatea tineri fotbalişti profesionişti.
„Era în vacanţă de câteva zile la Crans-Montana şi urma să se întoarcă joi în Franţa. Se pregătea fizic, vorbisem cu el în dimineaţa de 31 decembrie şi era extrem de motivat să revină pe teren. Este un jucător ambiţios, cu o mentalitate exemplară şi o etică a muncii ieşită din comun. Şocul a fost uriaş pentru el, pentru familie, pentru club şi, personal, pentru mine. Nu am mai trecut printr-o astfel de situaţie de la începutul carierei mele”, a mai spus agentul.
Cum au aflat părinții fotbalistului
Părinţii jucătorului au aflat despre tragedie în dimineaţa zilei de 1 ianuarie, în jurul orei 6:30, fiind anunţaţi de mama prietenei lui Tahirys, aflată şi ea în local în momentul incendiului. Aceştia au plecat imediat spre Elveţia, ajungând iniţial la Sion, unde fuseseră transportate primele victime. După o zi de aşteptare, tânărul fotbalist a fost transferat în Germania, iar părinţii au condus peste şapte ore pentru a ajunge la spitalul din Stuttgart. Întâlnirea cu fiul lor a fost posibilă abia în cursul după-amiezii următoare.
Agentul a oferit şi câteva detalii despre circumstanţele în care jucătorul a reuşit să iasă din club.
„Mama lui mi-a spus că Tahirys nu se afla la subsol, unde ar fi izbucnit incendiul, ci la primul etaj al discotecii. La fel şi prietena lui, care se îndrepta spre toaletă. Din păcate, nu ştiu mai multe, pentru că nu am putut vorbi direct cu el. Părinţii au reuşit să schimbe câteva cuvinte cu Tahirys la sosirea lor, el fiind conştient, însă fără a intra în detalii”, a mai precizat Christophe Hutteau.