Noua legătură dintre memoria semantică și cea episodică – cercetarea care schimbă fundamental modul în care înțelegem creierul uman

Un nou studiu internațional în neuroștiințe propune o schimbare majoră de paradigmă în modul în care este definită și analizată memoria umană.

Cercetările recente arată că tipurile de memorie considerate până acum distincte, memoria episodică și memoria semantică, nu sunt procesate separat de creier, așa cum se credea tradițional, ci folosesc aceleași rețele neuronale.

De altfel, descoperirea contrazice zeci de ani de teorie psihologică și neuroștiințifică, conform cărora creierul ar avea circuite clar diferențiate pentru amintiri personale, legate de experiențe concrete, și pentru cunoștințe generale despre lume. Rezultatele sugerează că memoria funcționează mult mai integrat decât presupuneau modelele clasice, scrie EurekAlert.

Cum a fost realizat studiul și ce au descoperit cercetătorii

Echipe de cercetare de la Universitatea din Nottingham și Universitatea din Cambridge au analizat modul în care creierul recuperează informații folosind imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI).

Cum a apărut în public sora criminalului lui Mario Berinde: oamenii au reacţionat imediat

Horoscop 4 februarie 2026. Zodia care poate fi dezamăgită în iubire dacă ia decizii pripite

Participanții au fost implicați în sarcini cognitive atent controlate, menite să testeze atât memoria semantică (bazată pe cunoștințe generale), cât și memoria episodică (bazată pe experiențe personale recente).

Cei 40 de voluntari au fost puși să asocieze logo-uri cu nume de branduri. Unele asocieri se bazau pe informații deja cunoscute din viața reală, iar altele erau învățate special pentru experiment. Ulterior, participanții au fost scanați fMRI în timp ce încercau să recupereze aceste informații.

Rezultatul a fost surprinzător: activitatea cerebrală era practic identică indiferent dacă era vorba despre recuperarea unei amintiri episodice sau despre accesarea unei informații semantice. Regiunile neuronale implicate se suprapuneau aproape complet, fără diferențe clare între cele două tipuri de memorie.

Această suprapunere sugerează că separarea strictă dintre memoria semantică și memoria episodică este mai degrabă un construct teoretic decât o realitate biologică. Creierul pare să folosească mecanisme comune pentru ambele procese.

Impactul descoperirii asupra cercetării și medicinei

Implicațiile acestui studiu sunt majore, atât pentru știință, cât și pentru medicină. Dacă memoria funcționează ca un sistem integrat, nu ca două sisteme separate, atunci modelele actuale de diagnostic și tratament pentru afecțiuni neurologice trebuie regândite.

În boli precum Alzheimer sau diferite forme de demență, abordările terapeutice s-au concentrat adesea pe tipuri specifice de memorie.

Noile date sugerează că intervențiile ar trebui să vizeze rețele neuronale extinse, nu doar zone izolate ale creierului. Practic, întregul sistem cognitiv implicat în memorie ar trebui tratat ca o rețea unitară.

Mai mult, această perspectivă poate schimba și modul în care sunt concepute studiile viitoare despre funcționarea creierului.

Timp de decenii, cercetările au analizat separat memoria episodică și cea semantică, ceea ce a limitat înțelegerea relației reale dintre ele. Studiul actual propune o abordare integrativă, care privește memoria ca un proces distribuit, nu compartimentat.

Această viziune este susținută și de observațiile clinice: pacienții cu leziuni cerebrale sau boli neurodegenerative prezintă adesea afectări simultane ale mai multor tipuri de memorie, ceea ce devine acum mai ușor de explicat printr-un model neuronal comun.

În plan științific, descoperirea deschide direcții noi de cercetare în neuroplasticitate, inteligență artificială inspirată biologic și neuroreabilitare.

Înțelegerea memoriei ca rețea unificată poate influența inclusiv modul în care sunt dezvoltate interfețele creier–computer sau modelele de învățare automată inspirate din funcționarea neuronală.

În esență, acest studiu nu doar că rescrie o teorie fundamentală despre memorie, ci modifică profund modul în care este înțeles creierul uman ca sistem de procesare a informației.

Memoria nu mai apare ca o colecție de compartimente separate, ci ca un mecanism unitar, dinamic și interconectat, o schimbare de paradigmă cu impact pe termen lung asupra neuroștiinței moderne.