România și miza metalelor rare: trei proiecte miniere, 615 milioane de euro și șansa de a urca în lanțul valoric european

România a intrat, în sfârșit, într-o conversație europeană care până de curând se purta mai ales despre China, Africa, Australia sau America Latină: cine controlează materiile prime fără de care nu poți construi baterii, turbine eoliene, centre de date sau echipamente de apărare. În 2026, discuția nu mai e teoretică. Trei proiecte miniere din România sunt prezentate drept strategice și asociate cu o finanțare europeană totală estimată la aproximativ 615 milioane de euro, cu ținte clare: grafit, magneziu și cupru, conform unei analize EY România.

Contextul e simplu: Uniunea Europeană vrea să reducă dependențele riscante din lanțurile de aprovizionare, iar materiile prime critice au devenit „infrastructură invizibilă” pentru economie. Dacă îți pasă de unde vin tehnologiile verzi și digitale (și de ce se blochează uneori producția), subiectul acesta e, de fapt, despre competitivitate, securitate și bani publici investiți inteligent.

De ce metalele rare au devenit miza următorului deceniu

Tranziția energetică, explozia inteligenței artificiale și reînarmarea multor state au pus presiune pe resurse pe care, în mod tradițional, le ignorai. Pământurile rare (cele 17 elemente REE, plus scandiu și ytriu, în multe analize) sunt folosite în magneți performanți, electronice, echipamente industriale și aplicații militare avansate. În paralel, grafitul și cuprul sunt „coloana vertebrală” a electrificării: grafitul intră în lanțul bateriilor, iar cuprul e esențial în rețele electrice, motoare și infrastructură.

În analiza citată, Mihai Drăghici, partener EY România, subliniază că tranziția către tehnologii verzi, inteligență artificială și aplicații de apărare a transformat aceste resurse într-un element strategic pentru economie. De aceea, estimările privind creșterea consumului global de magneți pe bază de pământuri rare (cu ritmuri anuale care pot ajunge până la 9% în următorul deceniu) sunt urmărite atent nu doar de industrie, ci și de guverne, pentru că presiunea asupra lanțurilor de aprovizionare poate genera scumpiri și blocaje.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Magneziul, la rândul lui, rămâne relevant pentru aliaje ușoare (auto, aerospațial) și pentru diverse aplicații industriale, într-o Europă care încearcă să-și securizeze aprovizionarea. Iar cuprul este indispensabil în orice scenariu de electrificare accelerată: fără cupru, nu ai cablare, nu ai motoare eficiente, nu ai extindere de rețea la ritmul cerut de tranziția energetică.

Dependența de China și de ce UE caută alternative urgente

Problema UE nu e doar că „importă mult”, ci că importă critic dintr-o zonă dominantă. În multe segmente ale lanțului (de la extracție și rafinare până la magneți permanenți), China are poziții atât de puternice încât o schimbare de politică sau o restricție de export poate lovi imediat industria europeană. În 2025, au existat episoade în care livrările de magneți permanenți din China către piața europeană au scăzut brusc într-un interval scurt, generând presiuni pe producători, în special în zona auto și electronică.

De aici vine și urgența reglementărilor și a investițiilor: UE încearcă să-și crească extracția internă, procesarea și reciclarea, tocmai ca să nu depindă disproporționat de o singură țară terță. Un element esențial pe care îl subliniază și analiza EY este că simpla existență a zăcămintelor nu rezolvă automat dependența: dacă nu ai capacități de rafinare, separare și procesare în Europa, tot ajungi să trimiți materiile prime în altă parte, iar valoarea adăugată se produce în afara Uniunii.

Aici intră și logica proiectelor „strategice”: dacă sunt declarate prioritare, pot primi acces la proceduri simplificate de autorizare și la finanțare, dar, în același timp, sunt sub lupa publică. Pentru România, provocarea e dublă: pe de o parte, să demonstreze că poate livra proiecte industriale mari; pe de alta, să o facă fără să alimenteze conflicte sociale și de mediu care blochează investițiile ani întregi.

România în strategia UE: cele trei proiecte miniere și banii anunțați

Conform analizei EY România menționate în articol, trei proiecte miniere din țara noastră sunt asociate cu finanțare europeană totală estimată la aproximativ 615 milioane de euro: grafit la Baia de Fier (Gorj), magneziu la Budureasa (Bihor) și cupru la Rovina (Hunedoara). Aceste proiecte sunt prezentate drept strategice și ar urma să aibă acces la proceduri mai rapide de autorizare și la instrumente de finanțare.

Pe grafit, miza este conectarea la lanțul bateriilor și la industria materialelor pentru stocare de energie. Dacă România poate exploata responsabil și poate crea condiții pentru procesare, grafitul poate deveni un atu în negocierile europene privind autonomia industrială. În același timp, proiectele miniere moderne nu mai pot ignora standardele de mediu și acceptanța comunităților locale: dacă aceste două componente nu sunt gestionate bine, întârzierea devine regula, iar investitorii își pierd interesul.

În cazul proiectului de cupru de la Rovina, discuția este și mai sensibilă, pentru că astfel de exploatări sunt, de obicei, la intersecția dintre promisiuni economice (locuri de muncă, taxe, dezvoltare locală) și îngrijorări privind impactul asupra mediului. Exact de aceea, statutul de „strategic” nu ar trebui să însemne „fără întrebări”, ci dimpotrivă: un cadru mai clar, mai transparent și mai rapid, în care deciziile sunt explicate public și susținute de date.

La Budureasa, unde e vizat magneziul, interesul se leagă de reindustrializare și de capacitatea de a furniza materiale importante pentru producția europeană. Dacă proiectul rămâne doar la stadiul de extracție, România câștigă relativ puțin din lanțul valoric. Dacă, în schimb, apar investiții în prelucrare și integrare industrială, câștigul se multiplică.

Dincolo de mină: Feldioara și ideea unei capacități de procesare

Partea cu adevărat transformatoare nu e doar să scoți minereu, ci să-l duci spre procesare și produse cu valoare adăugată. În spațiul public a apărut și scenariul unei facilități de procesare a pământurilor rare la Feldioara, într-o formulă care ar implica parteneriate între companii de stat și un actor privat. În unele prezentări, proiectul ar permite procesarea la Feldioara a unei părți semnificative din producția de pământuri rare provenită din Groenlanda, ceea ce ar crea o verigă europeană într-un lanț dominat azi de Asia.

Aici este punctul în care România poate câștiga pe termen lung sau poate intra într-o zonă de risc. O astfel de investiție în procesare cere tehnologie, finanțare, know-how și, mai ales, un cadru de reglementare și control foarte strict, deoarece procesarea pământurilor rare poate implica substanțe și reziduuri care trebuie gestionate impecabil. Dacă proiectul se face transparent, cu standarde înalte și cu beneficii economice reale, România își poate consolida poziția regională. Dacă nu, proiectul poate deveni o sursă de controverse și blocaje.

Ce ar trebui să facă România ca să nu rămână doar furnizor de materie primă

Din perspectiva recomandărilor formulate în analiza EY, România are câteva direcții clare dacă vrea să valorifice oportunitatea: un program național de explorare geologică, actualizarea hărții resurselor critice, digitalizarea arhivelor și crearea unui atlas accesibil investitorilor validați, plus modernizarea legislației miniere și a procedurilor de licențiere. Ideea de fond este predictibilitatea: fără reguli clare și termene realiste, proiectele se blochează, iar avantajul strategic se evaporă.

În plus, România are nevoie de o strategie de reciclare a materialelor critice, pentru că UE urmărește ca o parte semnificativă din necesar să vină din reciclare până în 2030. Asta înseamnă infrastructură de colectare, investiții în tehnologii de recuperare și parteneriate industriale. Dacă te gândești la impactul direct asupra ta, vezi reciclarea ca pe o piesă dintr-un puzzle mai mare: electronicele vechi, bateriile uzate și echipamentele scoase din uz devin „mine urbane” care reduc presiunea pe extracție și scad dependența externă.

În final, statutul de „jucător-cheie” nu se câștigă doar cu zăcăminte și anunțuri despre finanțări. Se câștigă cu proiecte care se mișcă, cu investiții în procesare și cu un lanț valoric care rămâne cât mai mult în Europa. România are acum o fereastră de oportunitate: dacă reușește să lege cele trei proiecte miniere de industrie, tehnologie și reguli funcționale, poate urca semnificativ în strategia europeană. Dacă nu, riscul clasic rămâne: export de materie primă și import de produse scumpe, cu aceeași dependență, doar ambalată mai elegant.