Record sub gheața Antarcticii: forajul care schimbă ce știm despre topirea calotei din vest. Ce au descoperit cercetătorii

ȘTIINȚĂ

Un foraj realizat sub gheața Antarcticii de Vest a scos la iveală una dintre cele mai importante descoperiri climatice recente: în locul unde astăzi există sute de metri de gheață, cercetătorii au găsit dovezi că în trecut a existat ocean deschis. Rezultatul nu este doar spectaculos din punct de vedere științific, ci și extrem de util pentru modelele climatice care încearcă să estimeze cât de repede ar putea crește nivelul mărilor în următoarele decenii.

Echipa internațională, formată din 29 de specialiști, a lucrat la Crary Ice Rise, pe marginea calotei glaciare din vestul Antarcticii, scrie Science Alert. Acolo, cercetătorii au reușit să străpungă 523 de metri de gheață și să extragă încă 228 de metri de sedimente vechi, adică noroi și roci depuse în timp pe fundul zonei. Este cel mai lung carotaj sedimentar obținut vreodată de sub o calotă glaciară, iar miza este uriașă: aceste straturi păstrează „arhiva” mediului de acum milioane de ani.

Ce au găsit cercetătorii sub 500 de metri de gheață

Descoperirea-surpriză a fost prezența fragmentelor de cochilii și a resturilor unor organisme marine care au nevoie de lumină pentru a supraviețui. Cu alte cuvinte, sedimentele indică episoade în care zona nu era acoperită de gheață groasă, ci avea condiții de ocean deschis sau de margine de platformă glaciară, cu aisberguri care se desprindeau. Asta confirmă direct că regiunea a trecut, în anumite perioade, prin retrageri masive ale gheții.

Până acum, oamenii de știință bănuiau acest lucru, dar exista o mare problemă: nu aveau un „dosar” geologic atât de clar chiar din această zonă. Modelele se bazau mai ales pe date indirecte, culese din regiuni aflate mai departe de marginea calotei sau din zone cu gheață plutitoare. Noul carotaj schimbă situația, pentru că oferă un istoric local, strat cu strat, al condițiilor de mediu. Asta îi ajută pe cercetători să lege mai precis retragerea gheții de temperaturile globale și de temperaturile oceanului din trecut.

Vezi și:

Elena Cârstea, de nerecunoscut. Îndrăgita artistă a venit în România, a fost surprinsă chiar pe aeroport. Video

Tensiuni majore în Turcia: NATO doboară a treia rachetă lansată din Iran în două săptămâni

Un alt element foarte important este vechimea estimată a sedimentelor. Primele indicii arată că secvența recuperată ar putea acoperi până la 23 de milioane de ani. Estimarea preliminară a fost făcută pe baza unor microfosile marine găsite în carotă, iar analiza detaliată urmează să fie făcută în laboratoare din mai multe țări implicate în proiect. Dacă această cronologie se confirmă, cercetătorii vor avea un interval de comparație enorm, care include perioade în care planeta era mai caldă decât astăzi.

De fapt, tocmai aici apare partea cu adevărat valoroasă a acestei descoperiri. Când cercetătorii găsesc urme directe de ocean deschis într-o zonă care astăzi este blocată sub o calotă uriașă de gheață, ei nu obțin doar o curiozitate geologică. Obțin un punct de referință concret pentru a înțelege cum răspunde Antarctica la schimbările de temperatură și la încălzirea oceanelor. Iar acest tip de informație este mult mai util decât presupunerile bazate exclusiv pe modele teoretice.

Vezi și:

Descoperirea incredibilă din Alaska: gheața antică ce poate rescrie istoria climei se pierde sub ochii cercetătorilor

Pinguinii imperiali din Antarctica, tot mai expuși pe măsură ce gheața marină dispare

De ce contează atât de mult pentru viitorul nivelului mărilor

Calota glaciară a Antarcticii de Vest este una dintre cele mai sensibile zone ale planetei la încălzirea globală. Estimările folosite de echipa de cercetare arată că, dacă această calotă s-ar topi complet, nivelul global al mării ar putea crește cu aproximativ 4-5 metri. Evident, un astfel de scenariu nu se produce peste noapte, dar tocmai de aceea contează atât de mult ritmul: cât de repede începe retragerea accelerată și ce praguri de temperatură o declanșează.

Cercetătorii spun că observațiile din satelit arată deja o pierdere accelerată de masă glaciară în ultimele decenii. Problema este că încă există incertitudine legată de pragul de încălzire care ar putea duce la pierderi rapide și greu de oprit. Exact aici intervine valoarea noului foraj: dacă știi cum s-a comportat sistemul în perioade mai calde din trecut, poți calibra mai bine modelele care fac proiecții pentru viitor. Pe scurt, nu este doar o descoperire despre trecutul Antarcticii, ci un instrument pentru prognoze climatice mai solide.

Un detaliu esențial menționat de echipă este legătura cu scenariile de încălzire de peste 2°C față de perioada preindustrială. Primele indicii din carotă ar include intervale în care temperatura medie globală a fost semnificativ peste acest prag. Pentru climatologi, comparația este extrem de utilă, fiindcă multe discuții actuale despre risc și adaptare se învârt tocmai în jurul pragului de 1,5-2°C. Dacă sedimentele arată cum a reacționat marginea calotei în acele condiții, atunci modelele de risc pentru zonele de coastă devin mult mai bine ancorate în realitate.

Mai simplu spus, această carotă poate ajuta la răspunsul unei întrebări care îi preocupă pe toți cei care trăiesc în orașe de coastă: cât de repede se poate schimba sistemul polar odată ce depășim anumite praguri de temperatură? Nu înseamnă că de mâine vom avea o prognoză perfectă, dar înseamnă că incertitudinile încep să se reducă. Iar în știința climei, reducerea incertitudinii este esențială pentru deciziile de infrastructură, urbanism și protecție a comunităților vulnerabile.

O performanță tehnică rară, obținută după două încercări eșuate

Partea științifică este impresionantă, dar și partea logistică merită atenție. Echipa a lucrat la peste 700 de kilometri de cele mai apropiate baze antarctice, într-un camp temporar instalat pe gheață. Sistemul de foraj a fost transportat pe o distanță de aproximativ 1.100 de kilometri peste Ross Ice Shelf, iar întreaga operațiune a depins de ferestre meteo scurte și de o coordonare foarte strictă între foratori, geologi, ingineri și echipele de suport.

Înainte de a ajunge la sedimente, echipa a trebuit să topească un puț prin 523 de metri de gheață folosind un sistem cu apă fierbinte. Abia apoi au coborât peste 1.300 de metri de țevi și echipamente de carotaj pentru a extrage bucățile de sediment, în segmente de până la 3 metri. Fiecare secțiune recuperată a fost descrisă, fotografiată, radiografiată și eșantionată aproape imediat. S-a lucrat în ture continue, zi și noapte, pentru a valorifica la maximum timpul disponibil pe teren.

Succesul este cu atât mai important cu cât proiectul avusese deja două încercări anterioare blocate de probleme tehnice. Chiar cercetătorii spun că asta nu era neașteptat, pentru că nimeni nu mai reușise un foraj geologic atât de adânc sub o calotă glaciară, într-o zonă atât de izolată. Faptul că au depășit ținta inițială de 200 de metri și au ajuns la 228 de metri transformă misiunea într-un reper pentru cercetarea polară modernă.

Urmează, însă, partea cea mai lungă: analiza de laborator. Carotele au fost transportate la Scott Base și vor ajunge în Noua Zeelandă, apoi mostrele vor fi împărțite către echipe din mai multe țări. Acolo vor fi datate mai precis, corelate cu alți indicatori climatici și folosite pentru a reconstrui temperaturi oceanice, prezența gheții și schimbările de mediu din trecut. Cu alte cuvinte, surpriza a fost deja găsită, dar impactul ei real asupra științei climatice abia începe să se vadă.

Descoperirea nu oferă încă toate răspunsurile, dar schimbă semnificativ punctul de plecare. În loc să se bazeze pe indicii indirecte, cercetătorii au acum o arhivă geologică extrasă chiar dintr-o zonă critică a Antarcticii de Vest. Iar într-un context în care încălzirea globală continuă să pună presiune pe calotele glaciare, orice astfel de dovadă directă devine extrem de valoroasă. Pentru publicul larg, povestea este una despre un foraj-record. Pentru climatologi, este mult mai mult: o piesă-cheie din puzzle-ul care va decide cum arată viitorul coastelor lumii.