Războiul invizibil: Cum se apără companiile din România de atacurile cibernetice tot mai sofisticate?

În ultimii ani, atacurile cibernetice au trecut din zona de incident rar, cu pagube limitate, în zona de risc operațional zilnic. Nu mai vorbim doar despre viruși „zgomotoși” care blochează un calculator, ci despre campanii bine finanțate, care combină phishing, furt de identități, acces prin furnizori, atacuri asupra cloudului și șantaj prin ransomware. Într-o economie în care aproape orice companie depinde de sisteme digitale, un atac nu se simte doar în IT, ci în facturare, logistică, call center, relația cu clienții și chiar în capacitatea de a livra produse.

România nu este o excepție. Contextul european, tensiunile geopolitice și profesionalizarea criminalității cibernetice cresc presiunea asupra companiilor locale, indiferent dacă sunt multinaționale, IMM-uri sau instituții cu infrastructură critică. În practică, „apărarea” nu mai înseamnă un antivirus și un firewall, ci un set coerent de procese, oameni și tehnologie, cu exerciții repetate și bugete justificate în termeni de risc de business.

De ce atacurile devin mai sofisticate și ce se schimbă în România

Sofisticarea nu înseamnă neapărat „mai multă magie”, ci mai multă disciplină. Atacatorii lucrează în lanțuri: obțin inițial acces (de multe ori prin conturi compromise sau phishing), apoi se mișcă lateral în rețea, escaladează privilegii, exfiltrează date și abia la final criptează sau șantajează. Dacă înainte vedeai rapid că ceva e în neregulă, acum atacatorii pot sta săptămâni întregi în sistem fără să declanșeze alerte evidente, pentru că folosesc instrumente legitime, servicii cloud obișnuite și tehnici care imită comportamentul normal al angajaților.

În România, creșterea incidentelor raportate și a fraudelor informatice a împins companiile către o maturizare accelerată, de multe ori „cu forța”, după un incident care a costat timp și bani. În paralel, mediul european aduce un plus de presiune prin cerințe de conformitate și reziliență, mai ales pentru industrii precum energie, sănătate, transport, financiar și servicii digitale. Asta înseamnă că deciziile de securitate nu mai pot fi amânate la nesfârșit, pentru că au impact direct în audit, în contracte cu parteneri externi și în capacitatea de a opera fără întreruperi.

Un alt motiv pentru care atacurile devin mai greu de apărat este democratizarea instrumentelor. Pe piața criminală se vând acces, date, kit-uri de phishing, infostealere și servicii de ransomware „la cheie”. Practic, nu mai ai nevoie de o echipă de elită ca să lansezi un atac convingător. În plus, inteligența artificială ajută la scalarea escrocheriilor: mesaje mai bine scrise, voci clonate, identități falsificate, totul la volum mare și cu costuri mai mici.

Cum arată, în practică, un atac modern asupra unei companii

În foarte multe cazuri, începutul este banal: un email care pare legitim, un atașament „urgent”, o invitație la semnare, o factură, o notificare de curierat sau o solicitare din partea unui partener. Un angajat introduce credențiale într-o pagină falsă, iar atacatorul obține acces la contul de email sau la un serviciu intern. De aici, atacul se ramifică: se caută documente cu parole, se trimit mesaje către colegi din același cont, se cere resetarea unor parole, se încearcă acces la VPN sau la servicii cloud.

În organizațiile care au migrat masiv în cloud, un scenariu comun este compromiterea unui cont cu drepturi prea mari. Dacă nu există autentificare multifactor solidă, dacă politicile de acces sunt relaxate sau dacă logurile nu sunt monitorizate, atacatorul poate descărca date, poate crea conturi noi, poate schimba reguli de forwarding în email și poate face persistenta fără să fie observat rapid. În cazul atacurilor cu ransomware, etapa de pregătire este crucială: se caută serverele de backup, se dezactivează soluții de securitate, se obțin privilegii de administrator, apoi se declanșează criptarea simultan, ca să maximizeze impactul.

Un element care îi prinde pe mulți nepregătiți este combinația dintre furtul de date și șantaj. Chiar dacă ai backup și poți restaura, atacatorul îți spune că va publica date sensibile sau le va vinde. Asta mută discuția din zona „restaurăm și mergem mai departe” în zona de risc reputațional, legal și contractual. Pentru companii, devine o criză completă: IT, juridic, PR, management, relație cu clienții, toate în același timp.

Strategiile care funcționează: de la igienă digitală la securitate ca proces

Prima linie de apărare rămâne igiena digitală, pentru că majoritatea atacurilor reușite exploatează lucruri vechi și previzibile: parole slabe, sisteme neactualizate, conturi fără MFA, drepturi excesive, lipsă de segmentare. O companie care își rezolvă temele de bază reduce dramatic suprafața de atac. Asta înseamnă inventarierea activelor, patch management disciplinat, MFA obligatoriu pentru conturi sensibile, parole rezistente și eliminarea accesului „permanent” acolo unde poți folosi acces temporar și controlat.

După igienă, următorul salt este trecerea la modelul în care presupui că breșa se va întâmpla și te pregătești pentru ea. Aici intră segmentarea rețelei, principiul „least privilege”, monitorizare reală, loguri centralizate și capacitate de răspuns. În termeni practici, nu e suficient să ai un EDR instalat dacă nu ai oameni care să-l urmărească și să reacționeze. De aceea, multe companii din România merg spre modele de tip SOC intern, SOC externalizat sau servicii MDR, unde ai detecție și răspuns ghidat.

Backup-ul devine și el o disciplină, nu o bifă. Un backup bun în 2026 este testat, izolat, protejat împotriva ștergerii și are timpi de restaurare realist evaluați. Dacă îți imaginezi că „avem backup, deci suntem ok”, riști să descoperi într-o criză că backup-ul e criptat împreună cu restul, că restaurarea durează zile sau că datele critice nu sunt incluse. Exercițiile de restaurare, măcar trimestrial pentru sistemele importante, sunt diferența dintre incident gestionabil și paralizie operațională.

Educația angajaților rămâne surprinzător de eficientă dacă este făcută bine. Nu cu training anual plictisitor, ci cu exerciții scurte, simulate, adaptate pe roluri și urmate de explicații simple despre cum arată un atac real. Dacă oamenii învață să recunoască urgența falsă, linkurile suspecte și cererile de date, câștigi timp prețios. În multe atacuri, cele câteva minute în care un angajat raportează „ceva ciudat” pot opri escaladarea.

De la conformitate la reziliență: cum împinge Europa companiile spre maturitate

În UE, accentul se mută constant de la „securitate ca IT problem” la „reziliență ca problemă de management”. Pentru companiile din România, asta înseamnă că cerințele de securitate vin tot mai des din contracte, audituri și reglementări, nu doar din bunăvoință. Dacă ești furnizor pentru o companie mare sau pentru un sector reglementat, vei fi întrebat despre politici, controale, continuitate și proceduri de incident. Practic, securitatea devine o condiție de piață, nu un avantaj opțional.

Un efect important este standardizarea: apar cerințe mai clare pentru managementul riscului, pentru raportarea incidentelor, pentru relația cu furnizorii și pentru continuitate. Aici se lovește adesea zona de IMM: lipsa oamenilor dedicați și lipsa bugetelor. Totuși, nu ai nevoie de un „departament de securitate” ca să începi corect. Ai nevoie de o listă de priorități, de controale minime și de parteneri buni. Uneori, un serviciu externalizat de monitorizare, combinat cu MFA, backup sănătos și politici de acces, reduce riscul mult mai eficient decât investiții scumpe, dar prost operate.

Un alt punct sensibil este lanțul de aprovizionare digital. În 2026, companiile nu mai sunt atacate doar direct, ci și prin furnizori: servicii IT, software, integratori, agenții, platforme SaaS, orice are acces la date sau sisteme. De aceea, managementul furnizorilor devine un capitol de securitate. Dacă vrei să reduci riscul fără să transformi totul într-un proiect gigantic, începe cu furnizorii care au acces privilegiat și cere clar: MFA, loguri, audit minim, notificare rapidă la incident, limitarea accesului.

Ce poți face concret ca să reduci riscul în 90 de zile

Într-un orizont scurt, cele mai bune rezultate vin din măsuri cu impact mare și implementare relativ rapidă. Prima este MFA peste tot unde contează: email, VPN, conturi de administrare, platforme cloud, sisteme financiare. A doua este revizuirea drepturilor: elimină conturile nefolosite, restrânge accesul, separă conturile de admin de cele de zi cu zi. A treia este patching-ul disciplinat, în special pentru sisteme expuse: gateway-uri, VPN-uri, aplicații web, servere vechi care „nu pot fi oprite”.

În paralel, fă-ți un plan simplu de răspuns la incident. Nu trebuie să fie un document stufos. Ai nevoie de cine decide, cine comunică, ce sisteme oprești, ce contacte ai (IT, juridic, PR, furnizori), cum izolezi, cum restaurezi, cum păstrezi dovezi. Dacă rulezi o simulare de două ore cu oamenii cheie, vei descoperi rapid golurile. De multe ori, cel mai mare câștig este claritatea: cine are acces la ce, unde sunt backup-urile, cum se face resetarea conturilor, cum blochezi un atac care se propagă.

În fine, monitorizarea. Dacă nu ai SOC intern, poți începe cu un serviciu MDR sau cu o configurație realistă de loguri și alerte pe email, pentru evenimente critice. Cheia este să nu ai „zgomot” prea mare. Mai bine 10 alerte bune, care sunt investigate, decât 1.000 de alerte ignorate. În 90 de zile, o companie poate trece de la „nu știm ce se întâmplă” la „vedem anomalii, reacționăm și limităm pagubele”, iar asta schimbă fundamental șansele într-un incident real.

Cele mai scumpe supermarketuri din România: Locul 5 este ocupat de Profi