Primăria unei comune cu 2.700 de locuitori a luat telefoane iPhone 17 Pro de aproape 10.000 de euro. Alte primării și instituții care au băgat bani publici în cele mai scumpe terminale Apple

ACTUALITATE
Primăria unei comune cu 2.700 de locuitori a luat telefoane iPhone 17 Pro de aproape 10.000 de euro. Alte primării și instituții care au băgat bani publici în cele mai scumpe terminale Apple
Apple iPhone 17 Pro, la mare căutare în primării / foto: Playtech

Există momente în care o achiziție publică nu ridică doar sprâncene, ci și întrebări foarte concrete despre priorități, utilitate și bun-simț bugetar. Când o comună cu câteva mii de locuitori ajunge să cumpere smartphone-uri din vârful gamei Apple, discuția se mută rapid din zona de „dotări moderne” în zona de „cât e prea mult” și „pentru ce, exact”.

În ultimele săptămâni, mai multe exemple au ajuns în presă: comune mici care au cumpărat iPhone 17 Pro sau Pro Max, instituții care au luat loturi de telefoane scumpe și justificări care merg de la „întâlniri pe Zoom” până la „am nevoie de acces la aplicațiile primăriei”. Dincolo de nuanțe, toate au același numitor comun: bani publici cheltuiți pe dispozitive premium, într-o perioadă în care oamenii aud frecvent despre austeritate și costuri în creștere.

Comuna Tarna Mare și iPhone 17 Pro pentru echipa primăriei

Unul dintre cazurile cel mai des citate este comuna Tarna Mare, județul Satu Mare, unde primăria a cumpărat opt iPhone 17 Pro. Valoarea totală prezentată public a fost de 10.640 euro cu TVA inclus, iar configurația menționată a fost 256 GB, în mai multe culori. În explicațiile apărute în spațiul public, argumentul central a fost nevoia de telefoane performante pentru întâlniri online, inclusiv pe Zoom, în contextul unui proiect cu finanțare europeană, conform Spotmedia.ro.

Chiar dacă banii provin dintr-un program european, discuția nu dispare, pentru că fondurile UE sunt tot bani publici și vin cu aceleași principii de necesitate și proporționalitate. În plus, pentru videoconferințe și lucru administrativ, un laptop decent, o tabletă mid-range sau un telefon din gama medie pot acoperi, de regulă, cerințele de bază, fără să te ducă în zona premium. Când alegi modelul „de top”, trebuie să poți demonstra clar că diferența de preț aduce un beneficiu real, măsurabil, nu doar confort sau preferință.

Ciorăști, comuna de 2.745 locuitori, și logica „luăm identic”

În Vrancea, comuna Ciorăști (2.745 locuitori, conform datelor citate în presă) a fost asociată cu achiziția unui iPhone 17 Pro Max de 256 GB, cumpărat prin încredințare directă, la un preț de aproximativ 6.131 lei. În justificările relatate public, apare o explicație pragmatică: un telefon similar al primăriei s-ar fi deteriorat, iar varianta nouă a fost aleasă pentru continuitate, aplicații, email și acces rapid la instrumentele de lucru.

Aici apare, însă, o întrebare de fond: dacă telefonul este folosit în principal de primar, cât din această nevoie este instituțională și cât este preferință personală. În administrația publică, standardizarea poate fi un argument, dar standardizarea nu obligă la vârf de gamă, mai ales când bugetul local depinde, de multe ori, de alocări și transferuri. Dacă vrei să nu lași loc de interpretări, ajută să ai criterii publice: ce aplicații sunt obligatorii, ce cerințe de securitate există și de ce un model mai ieftin nu ar fi suficient.

Alte instituții care au cheltuit bani publici pe telefoane scumpe

Cazurile nu se opresc la comune. Într-o sinteză de presă, au fost menționate achiziții de telefoane scumpe și la nivelul altor instituții: Centrul Național de Sănătate Mintală din București ar fi cheltuit 39.000 lei pentru șase telefoane, Academia de Științe Agricole din București ar fi cumpărat un telefon de 4.100 lei, iar o universitate de medicină din Cluj ar fi depășit 8.000 lei pentru un telefon cu stocare mare. A mai apărut și exemplul AJOFM Călărași, unde ar fi fost cumpărate nouă telefoane, în jur de 49.000 lei.

Problema nu este că instituțiile publice nu au voie să cumpere tehnologie bună, ci că tehnologia scumpă trebuie legată de o nevoie clară. Dacă ai cazuri în care justificarea este vagă, iar achiziția pare orientată spre „cel mai nou model”, riști să transformi un instrument de lucru într-un simbol de statut plătit din buget. Iar asta erodează încrederea publică mult mai repede decât își imaginează orice instituție.

Unde se rupe filmul: necesitate, proporționalitate, control

Dacă vrei să te uiți lucid la asemenea achiziții, ai trei filtre simple: necesitate, proporționalitate și control. Necesitate înseamnă să poți arăta ce nu poți face cu un telefon de 1.500–2.500 lei, în condițiile în care majoritatea platformelor de videoconferință și aplicațiilor de productivitate merg fără probleme pe mid-range. Proporționalitate înseamnă să alegi soluția care bifează cerințele la cel mai bun raport cost-beneficiu, nu soluția care arată cel mai bine pe hârtie.

Control înseamnă să ai reguli clare de utilizare: inventariere, management de dispozitive, politici de securitate, delimitare între utilizare personală și profesională, plus o procedură de înlocuire și reparare care să nu ducă automat la „mai luăm unul identic”. Dacă vrei să reduci controversele, te ajută să pui în față transparența: criteriile de selecție, alternativele analizate și motivul pentru care au fost respinse.