Preşedintele FRF, noutăţi despre starea lui Mircea Lucescu. Răzvan Burleanu: „Suntem pregătiţi pentru orice scenariu”
Starea selecţionerului Mircea Lucescu, internat la Spitalul Universitar din Bucureşti, se îmbunătăţeşte, iar externarea sa este aşteptată în zilele următoare. Tehnicianul îşi doreşte totuşi un control suplimentar în străinătate pentru confirmarea diagnosticului și evoluției.
Cum evoluează starea medicală a lui Mircea Lucescu
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a transmis vineri, 6 februarie, că starea medicală a lui Mircea Lucescu, internat de luni, 2 februarie, pentru supraveghere, s-a ameliorat semnificativ.
”Urmărim cu foarte mare atenţie evoluţia stării medicale a domnului Lucescu. Am discutat în toată această perioadă de timp constant, l-am vizitat în spital în această perioadă de timp şi pot să vă spun, aşa cum aţi văzut şi în comunicatul oficial al Federaţiei Române de Fotbal, care implicit are la bază şi punctul de vedere al domnului Lucescu, că starea lui medicală s-a îmbunătăţit.
În continuare este internat în spital, nu pentru o problemă gravă, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu câteva săptămâni. Este sub control medical, aşteptăm ca în zilele următoare să fie externat, după care, practic, ceea ce domnul Lucescu îşi doreşte, încă o opinie medicală în ceea ce priveşte situaţia lui”, a precizat Răzvan Burleanu.
”Domnul Lucescu se va deplasa în afara ţării”
Tehnicianul va solicita o a doua opinie medicală în străinătate, iar FRF estimează că situaţia va fi clarificată în jurul datei de 20 februarie.
”În acelaşi timp, domnul Lucescu şi familia lui îşi doresc şi un al doilea punct de vedere, o a doua opinie, de data aceasta din afara ţării.
Astfel încât, în perioada imediat următoare, domnul Lucescu se va deplasa în afara ţării pentru un al doilea control medical, astfel încât undeva în jurul datei de 20 februarie să putem să ştim exact care este situaţia medicală a domnului Lucescu”, a adăugat preşedintele FRF.
Cine va sta pe banca echipei naționale dacă Lucescu nu va putea
Întrebat despre un plan B pentru banca tehnică, Burleanu a explicat:
”În momentul de faţă suntem pregătiţi pentru orice scenariu. Cu siguranţă vom merge în orice direcţie abia după ce vom cunoaşte starea medicală a domnului Lucescu, pe de-o parte validată de medicii la nivel naţional şi apoi confirmată de medicii de la nivel internaţional. Nu aş vrea să discut în momentul de faţă de variante, pentru că ar fi incorect faţă de selecţionerul în funcţie.
După cum ştiţi, abordarea noastră a Federaţiei Române de Fotbal a fost că, atât timp cât avem un selecţioner pe banca tehnică şi avem toată încrederea în ceea ce înseamnă atingerea obiectivului de înaltă performanţă, ba mai mult decât atât, acum, când vorbim şi de o situaţie medicală, mi s-ar părea incorect ca să putem deschide discuţii cu un potenţial înlocuitor al domnului Lucescu.”
Răzvan Burleanu a mai subliniat că prioritatea FRF rămâne starea de sănătate a selecţionerului, după care va fi confirmată prezenţa sa pe banca tehnică la primul meci din barajul de calificare pentru Campionatul Mondial, programat împotriva Turciei pe 26 martie.
”Pot să vă asigur, din toată experienţa pe care am avut-o în ultimii 12 ani, că niciodată nu am avut antrenori români care să refuze naţionala României atunci când naţionala României avea nevoie de ei.
Vă asigur că echipa naţională va avea pe banca tehnică selecţionerul care să o ducă pe România la următorul Campionat Mondial.”
Ce urmează pentru Mircea Lucescu
Mircea Lucescu va fi externat în zilele următoare, însă, înainte de a se întoarce la activitatea normală, va efectua un control suplimentar în afara ţării pentru a confirma evoluţia stării sale de sănătate.
Federaţia a subliniat că nu a existat nicio intenţie de transfer al antrenorului către o altă unitate medicală și că tratamentul său a fost supravegheat atent la nivel naţional, cu rezultate favorabile, inclusiv administrarea de antibiotice pentru o infecţie subcutanată.