Prințul Andrew a fost arestat. Prima reacție oficială a Regelui Charles, după reținerea fratelui său: „Permiteți-mi să afirm clar: legea trebuie să-și urmeze cursul ” UPDATE
Andrew Mountbatten-Windsor a fost reținut joi, fiind bănuit de o posibilă încălcare a obligațiilor aferente unei funcții publice, conform informațiilor relatate de BBC. În spațiul public, Andrew Mountbatten-Windsor este cunoscut drept fostul Prinț Andrew, Duce de York, al doilea copil al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Prințul Andrew a fost reținut
Update: La scurt timp după ce vestea că fostul prinț Andrew a fost arestat, Regele Charles a făcut o declarație publică. ”Permiteți-mi să afirm clar: legea trebuie să-și urmeze cursul. Pe măsură ce procedura continuă, nu ar fi corect să comentez mai mult pe această temă. Între timp, familia mea și cu mine vom continua să ne îndeplinim datoria și să vă slujim pe toți”, se arată în declarația monarhului britanic.
Știrea inițială:
De-a lungul anilor, numele său a fost asociat cu un scandal de amploare internațională privind legăturile sale cu finanțistul american Jeffrey Epstein, condamnat pentru infracțiuni sexuale și ulterior acuzat de trafic de persoane implicând minore. În această dimineață, Poliția din Thames Valley a emis următorul comunicat:
„Ca parte a anchetei, astăzi (19/2) am reținut un bărbat în vârstă de șaizeci și ceva de ani, din Norfolk, sub suspiciunea de abateri în exercitarea unei funcții publice și desfășurăm percheziții la adrese din Berkshire și Norfolk. Bărbatul rămâne în custodia poliției în acest moment.
Nu vom dezvălui numele persoanei reținute, conform recomandărilor naționale. De asemenea, vă rugăm să țineți cont că acest caz este în desfășurare, astfel încât orice publicare trebuie realizată cu atenție pentru a evita încălcarea legii sau disprețul față de instanță.”
Adjunctul șefului de poliție, Oliver Wright, a declarat:
„După o evaluare detaliată, am deschis acum o anchetă în legătură cu această acuzație de abateri în exercitarea unei funcții publice. Este esențial să protejăm integritatea și obiectivitatea anchetei noastre, colaborând cu partenerii pentru a investiga această presupusă infracțiune. Înțelegem interesul public semnificativ pentru acest caz și vom oferi actualizări la momentul potrivit.”
Titlu retras din cauza legăturii cu Epstein
Fostul prinț Andrew, Duce de York, a pierdut titlul regal și dreptul asupra reședinței sale din cauza legăturilor sale cu Jeffrey Epstein. Deși a refuzat să coopereze în mai multe anchete penale derulate de Departamentul de Justiție al SUA, Andrew a soluționat în 2022 un proces civil intentat de una dintre victimele lui Epstein, achitând o sumă confidențială, fără a admite vreo vinovăție.
În dosarele autorităților americane se regăsesc mai multe fotografii cu el alături de femei, inclusiv imagini în care este îngenuncheat lângă o femeie sau întins peste genunchii mai multor femei. Fratele Regelui Charles a susținut în mod constant că nu a fost niciodată martor la vreo infracțiune de natură sexuală.