Peștele-lună (opah), singurul pește cu sânge cald care își încălzește corpul cu 5°C peste mediul din jur

Când te gândești la „sânge cald”, mintea îți fuge automat la mamifere și păsări: animale care își produc căldura intern și își țin temperatura relativ stabilă, indiferent de vreme. În apă, mai ales în oceanul rece și adânc, pare aproape imposibil ca un pește să joace după aceleași reguli. Totuși, există o excepție care a forțat biologii să rescrie o pagină întreagă de manual: opah-ul, cunoscut și ca peștele-lună.

Descoperirea e cu atât mai surprinzătoare cu cât nu vorbim despre o creatură microscopică sau un organism obscur dintr-o grotă submarină, ci despre un pește mare, pescuit și studiat de zeci de ani. Iar concluzia a fost clară: opah-ul reușește să rămână constant mai „cald” decât apa din jur, cu aproximativ 5°C, nu doar într-o zonă a corpului, ci în aproape tot organismul.

De ce opah-ul a dat peste cap ideea de „pește cu sânge rece”

În mod normal, peștii sunt ectotermi: temperatura corpului lor urmează temperatura mediului. Are logică, fiindcă schimbul de gaze se face prin branhii, unde sângele trece foarte aproape de apă și, inevitabil, își pierde căldura. În adâncuri, unde apa devine rece și lumina dispare, un corp „setat” pe modul frig înseamnă mușchi mai lenți, reacții mai întârziate și o eficiență mai mică la vânătoare.

Opah-ul a rupt tiparul. În studiul publicat în Science în 2015, cercetătorii au arătat că acest pește își poate menține o temperatură internă mai ridicată decât apa în care înoată, la sute de metri sub suprafață. Mai mult, încălzirea nu e un „accident” de moment (cum se întâmplă la un sprint), ci o stare de funcționare: peștele circulă sânge încălzit prin corp, inclusiv către organe-cheie.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

În loc să accepte răceala ca pe o sentință, peștele-lună a găsit o soluție inginerească, ascunsă chiar acolo unde, teoretic, ar trebui să piardă cel mai multă căldură. Această adaptare a ieșit în evidență tocmai pentru că branhia, prin natura ei, e un „radiator” perfect: sângele vine în contact foarte strâns cu apa, iar diferențele de temperatură ar trebui să se egalizeze rapid. La opah, însă, corpul nu cedează atât de ușor energia termică acumulată.

Biologul Nick Wegner, de la NOAA Fisheries, ține în brațe un opah prins în timpul unui studiu de cercetare în largul coastei Californiei. Foto: NOAA Fisheries/Southwest Fisheries Science Center

Trucul din branhii: schimbătorul de căldură în contracurent

Cheia e în branhii, iar explicația sună mai degrabă a tehnologie decât a biologie: un schimbător de căldură în contracurent. Pe scurt, vasele de sânge care duc sânge cald spre branhii sunt „înfășurate” în jurul vaselor care aduc sânge rece înapoi de la branhii, astfel încât căldura să fie transferată înainte ca sângele să reintre în corp.

Acest aranjament reduce pierderile termice exact în punctul vulnerabil al unui pește: zona de oxigenare. Practic, opah-ul produce căldură din mișcare (metabolism + lucru muscular) și o conservă atât de bine încât o distribuie în întreg corpul. E o soluție elegantă, pentru că nu presupune „încălzitoare” speciale, ci doar o arhitectură vasculară care reciclează căldura ce s-ar fi irosit în mod normal în contact cu apa rece.

Măsurătorile au indicat că temperatura mușchilor poate fi, în medie, cu circa 5°C mai mare decât apa în timp ce peștele înoată la adâncimi considerabile. Iar ideea a fost atât de neobișnuită încât, în relatările despre descoperire, biologul Nicholas Wegner a subliniat că nu mai fusese văzut așa ceva în branhiile unui pește și că „inovația” îi oferă un avantaj competitiv.

Avantajele în adânc: vânătoare mai eficientă și simțuri mai bune

În oceanul rece, o diferență de câteva grade nu pare mare, dar pentru fiziologie poate fi uriașă. Temperatura mai ridicată accelerează reacțiile biochimice, îmbunătățește performanța musculară și susține funcționarea organelor atunci când mediul ar „frâna” totul. Cercetătorii au legat această încălzire de un profil de prădător mult mai activ decât se credea inițial pentru opah.

Consecința directă: opah-ul poate urmări și prinde pradă agilă, precum calmarii, într-un spațiu unde alți pești sunt constrânși de frig. În întuneric și la presiuni mari, fiecare avantaj de viteză, vedere și reflex contează. Un pește care înoată mai repede și poate susține efortul mai mult timp are șanse mai mari să-și asigure hrana și să evite, la rândul lui, prădători mai mari.

Mai e și componenta „sensuri + creier”: o temperatură mai mare ajută la procesarea semnalelor și la performanța ochilor într-un mediu cu lumină puțină. În termeni simpli, un sistem nervos și niște mușchi „mai calzi” pot răspunde mai repede la stimuli, iar asta înseamnă decizii mai rapide în vânătoare, reacții mai bune la schimbări bruște și o coordonare mai eficientă a mișcărilor. Pentru un prădător activ, toate aceste detalii se traduc într-un avantaj clar.

Nu e un singur opah: confuzia speciilor și ce urmează

Mult timp, opah-ul a fost tratat ca „un pește” relativ simplu de încadrat. În realitate, genetica și taxonomia din ultimul deceniu au complicat imaginea: cercetările au arătat că ceea ce era numit frecvent Lampris guttatus ascundea un complex de specii criptice. În 2018, o revizuire taxonomică a descris specii noi, iar literatura recentă listează cinci specii în genul Lampris, dintre care unele au fost recunoscute abia de curând.

Asta ridică o întrebare firească: „Care dintre ele e, de fapt, peștele cu sânge cald?” Studiul-cheie din 2015 a documentat clar endoterma de tip „întreg corpul” pentru opah în cadrul acelui eșantion și a pus accentul pe mecanismul din branhii. Însă, pe măsură ce delimitarea speciilor devine mai fină, devine și mai important ca viitoarele măsurători să fie asociate precis cu fiecare specie din genul Lampris. Altfel spus: fenomenul e real și solid demonstrat, dar harta exactă „cine, cât și unde” încă se rafinează.

În final, opah-ul rămâne un exemplu spectaculos despre cum evoluția poate „inventa” soluții pe care noi le asociem, instinctiv, cu tehnologia umană. Un pește care își reciclează căldura printr-un schimb termic în contracurent și își încălzește corpul într-un ocean rece pare o excepție aproape neverosimilă — dar tocmai asta îl face atât de important pentru biologie: te obligă să-ți actualizezi intuiția despre ce e posibil în natură.