Palatul Parlamentului, fără apă de miercuri dimineață. Numărul celor afectați nu este cunoscut, reluarea alimentării se va face etapizat
Alimentarea cu apă a Palatului Parlamentului va fi oprită total începând de joi, 15 ianuarie 2026, ora 06:00, până vineri, 16 ianuarie, ora 01:00, pentru lucrări la instalațiile de distribuție. Intervenția tehnică programată vizează realizarea unui bypass și înlocuirea unor componente ale conductelor, iar reluarea alimentării se va face etapizat, urmând ca toate instalațiile să fie complet funcționale până la ora 08:00.
Numărul persoanelor afectate este greu de estimat
Reprezentanții Palatului precizează că numărul persoanelor afectate este greu de estimat, deoarece întreruperea apei nu se produce simultan în toate zonele clădirii. Etajele inferioare vor avea apă până la o anumită oră, în funcție de golirea conductelor, în timp ce etajele superioare vor fi afectate mai devreme.
În 14 ianuarie, alimentarea cu apă rece a fost oprită temporar de la branșamentele exterioare, clădirea fiind aprovizionată din rezervorul Stației de Hidrofor. Sistemele de distribuție a apei și Stația de Hidrofor sunt în funcțiune încă de înainte de 1981 și au fost utilizate și în perioada organizării șantierului Palatului Parlamentului.
Din cauza uzurii avansate a conductelor, în ultimii ani s-au înregistrat multiple avarii, iar în 2025 au fost realizate lucrări provizorii de sudură. Lucrările actuale sunt efectuate de departamentele de specialitate ale Camerei Deputaților, iar în bugetul pentru 2026 au fost prevăzute fonduri pentru reabilitarea rețelelor, care vor fi executate în limita sumelor alocate.