O relație tată-fiu dificilă. De ce nu își mai vorbesc Florin Piersic și Florin Piersic Jr. Ruptura îi ține la distanță de mai bine de două decenii
De peste 20 de ani, unul dintre cele mai cunoscute cupluri tată-fiu din lumea artistică românească trăiește în tăcere. Florin Piersic și fiul său cel mare nu mai păstrează legătura, iar adevărul despre ruptura dintre ei a ieșit la iveală abia recent.
Cum s-a produs ruptura dintre Florin Piersic și fiul său cel mare
De-a lungul timpului, cei doi au evitat să vorbească public despre motivele care i-au îndepărtat. Florin Piersic Jr. a decis însă să rupă tăcerea și a explicat, într-o emisiune TV, că ruptura nu a fost una bruscă, ci s-a construit treptat, în urma unor episoade dureroase.
”Ruptura s-a produs treptat, dar au fost și momente bruște. A fost un moment în care, la Fix Alert, am făcut o conferință de presă. Și eu credeam foarte mult în momentul acela în filmul ăla și în toată echipa. Toți cei care lucraserăm la filmul acela eram ca o familie.
El a venit și a făcut cumva bășcălie și cred că acela a fost un moment de ruptură pentru că m-a durut. Ciudat e că el nu și-a dat seama că îl lovește pe propriul lui fiu”, a afirmat Florin Piersic Jr., în cadrul unei emisiuni TV.
Momentul respectiv, petrecut în 2004, a fost pentru el un șoc emoțional, o lovitură venită din partea persoanei de la care se aștepta la susținere necondiționată.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2026/01/Florin-Piersic-si-Florin-Piersic-Jr.webp)
Florin Piersic si Florin Piersic Jr.
L-a iertat Florin Piersic Jr. pe tatăl său?
Deși ruptura persistă de mai bine de două decenii, Florin Piersic Jr. spune că nu mai trăiește cu resentimente și că a ales să păstreze doar amintirile frumoase. Totuși, înțelegerea gestului tatălui rămâne dificilă, mai ales acum, când el însuși este părinte.
”Asta se întâmpla în 2004, totuși gestul nu pot să-l înțeleg pentru că există comparații. În 2004 nu aveam copii, acum am copii și îmi e foarte greu să înțeleg cum poți să îți lovești copilul.
E greu de înțeles și aici intervine competiția de care vorbeam. E adevărat că filmul Fix Alert nu este un produs perfect. E perfectibil și așa va rămâne.
Nu mă așteptam ca el să fie în zona lui de interes. M-a șocat gestul, numai că l-am iertat. L-am iertat și eu rămân cu lucrurile bune”, a mai precizat Florin Piersic Jr.
În spatele cuvintelor se simte o durere veche, dar și o dorință sinceră de a nu transforma conflictul într-o rană permanentă.
Ce spune Florin Piersic despre relația cu fiul său
De cealaltă parte, Florin Piersic nu recunoaște o ruptură definitivă și vorbește despre fiul său cu admirație și afecțiune. Marele actor susține că l-a iubit întotdeauna și că este extrem de mândru de parcursul lui profesional.
”M-am bucurat de fiecare dată când a apărut, am fost și la spectacolele lui. Eu am avut întotdeauna o mare simpatie și dragoste pentru el pentru că am simțit că el este foarte dăruit pentru meseria asta.
Nu e nicio suferință, cum să nu am relație cu el. Dar cum să nu am eu cu el? Pentru mine, el e un actor extraordinar de talentat, de bun și știe mult. Am fost tatăl lui întotdeauna… el era băiatul meu și așa a rămas și așa va rămâne toată viața mea, Florin Piersic jr.”
Între declarațiile celor doi se conturează o poveste tristă, despre orgolii, așteptări și iertare, dar și despre o legătură care, deși frântă în realitate, pare să supraviețuiască în sufletul ambilor.