O familie s-a trezit cu o factură de peste 25.000 de euro la telefon după ce fiica lor s-a uitat pe TikTok în vacanța din Maroc

ACTUALITATE
O familie s-a trezit cu o factură de peste 25.000 de euro la telefon după ce fiica lor s-a uitat pe TikTok în vacanța din Maroc
Factura la telefon a unei familii a depasit 25.000 de euro. Sursa foto: Profimedia

O vacanță aparent obișnuită s-a transformat într-un coșmar financiar pentru familia Alty din Marea Britanie. Orele petrecute pe TikTok în Maroc, folosind datele mobile, au generat costuri uriașe, fără ca părinții să își dea seama, punând în pericol atât bugetul familiei, cât și afacerea lui Andrew Alty, proprietarul unei mici firme de perdele.

Cum a ajuns o simplă utilizare a telefonului la o factură uriașă

Andrew Alty a primit prima factură de 22.000 de lire sterline (aproximativ 25.740 de euro) în timp ce se afla în deșertul marocan. Familia a crezut inițial că este victima unui atac cibernetic.

”Eram în drum spre deșert. Am încercat de mai multe ori să sun la O2, dar nu prea am putut face nimic. Nu puteam decât să presupun că a existat o eroare sau că contul fusese spart”, a declarat Andrew Alty, potrivit Daily Mail.

La revenirea în Marea Britanie, familia a primit o nouă factură de 20.000 de lire sterline (aproximativ 23.400 euro), realizând că suma provine din utilizarea datelor mobile pentru TikTok.

”Nu există nicio modalitate prin care să poată percepe o astfel de taxă. Nu au depus niciun efort să ne informeze și au permis pur și simplu ca taxele să se acumuleze. Nu înțeleg cum se așteaptă ca o mică afacere să plătească un astfel de tip de factură”, a adăugat Alty.

Ce clauză din contract a declanșat costurile uriașe

Problema a fost generată de o clauză din contractul încheiat prin Currys și oferit de O2, care prevedea roaming nelimitat în afara Europei, fără limită de costuri.

Tarifele pentru fiecare oră de utilizare a aplicației au ajuns la peste 5.000 de lire sterline (aproximativ 5.850 euro). Lipsa unui plafon de protecție a permis acumularea unor taxe uriașe, punând în pericol stabilitatea financiară a afacerii lui Alty.

Cum s-a rezolvat disputa cu operatorul

Andrew Alty a petrecut ore întregi încercând să rezolve problema cu serviciul clienți O2, fără succes.

”Mi-a ocupat o mare parte din viața mea în ultimele două luni. Este ridicol. (Echipele de asistență clienți) nu au fost de ajutor, apelurile s-au încheiat pur și simplu cu frustrare și disperare”, a spus acesta.

În cele din urmă, a apelat la Serviciul Ombudsmanului Financiar (FOS), care a stabilit că responsabilitatea clarificării contractului revine retailerului Currys.

În urma unei analize interne, Currys a decis să renunțe la taxele de 42.000 de lire sterline, explicând că decizia a fost luată ”având în vedere amploarea și circumstanțele cazului”.

Cazul Alty scoate în evidență riscurile utilizării datelor mobile în afara Europei și necesitatea citirii cu atenție a contractelor de telefonie mobilă.

După Brexit, cetățenii britanici nu mai beneficiază de roaming gratuit în UE, iar facturile uriașe pot apărea rapid dacă nu sunt luate măsuri preventive.