Nicuşor Dan, despre exerciţiile militare desfăşurate în ultimele zile la Smârdan. Forţele româneşti s-au antrenat alături de cele americane: „Pentru a ne proteja cetăţenii şi teritoriul”
Exerciţiile militare desfăşurate în ultimele zile în poligonul de la Smârdan demonstrează soliditatea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, a transmis joi preşedintele Nicuşor Dan. Şeful statului a subliniat, într-o postare pe platforma X, că antrenamentele comune ale forţelor române şi americane reprezintă o dovadă clară a cooperării strânse dintre cele două ţări.
”Exerciţiile militare desfăşurate în ultimele zile la Smârdan, unde forţele româneşti s-au antrenat alături de cele americane, arată că Parteneriatul Strategic între România şi Statele Unite ale Americii este puternic şi se consolidează permanent”, a scris şeful statului într-o postare pe platforma X.
Preşedintele a evidenţiat şi importanţa prezenţei tancurilor Abrams ale Armatei SUA în poligonul din judeţul Galaţi, arătând că acestea confirmă angajamentul ferm al Statelor Unite pentru securitatea şi stabilitatea regiunii.
Potrivit lui Nicuşor Dan, activităţile comune de instruire contribuie la creşterea capacităţii militarilor români şi americani de a acţiona eficient şi coordonat în cadrul NATO, în faţa oricăror potenţiale ameninţări.
”Activităţile comune de instruire sunt foarte importante pentru că militarii noştri şi cei americani îşi cresc astfel capacitatea de a acţiona împreună eficient şi sincronizat în cadrul NATO pentru a ne proteja cetăţenii şi teritoriul în faţă oricăror potenţiale ameninţări”, subliniază preşedintele Nicuşor Dan.
Antrenamente cu muniţie reală şi tehnică grea la Smârdan
Ministerul Apărării Naţionale a precizat că exerciţiul desfăşurat la Smârdan a durat şapte zile şi a inclus trageri cu muniţie reală, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte. Militarii Batalionului 284 Tancuri „Cuza Vodă” s-au antrenat alături de partenerii americani, folosind tehnică grea.
În cadrul exerciţiului, cinci tancuri americane M1A2 SEPv2 Abrams au acţionat împreună cu tancurile româneşti, fiind puse la punct procedurile de comandă şi control necesare pentru interoperabilitatea în cadrul NATO. Reprezentanţii MApN au subliniat că astfel de exerciţii sunt esenţiale pentru asigurarea unui răspuns rapid şi coordonat în situaţii de criză.
După încheierea antrenamentelor din România, coloanele de tehnică militară americană se îndreaptă către Bulgaria, următoarea etapă a exerciţiilor urmând să aibă loc în poligonul Novo Selo, unde vor fi desfăşurate noi misiuni de instruire comună.